”Fenomenul consumului de droguri rămâne una dintre problemele importante cu care se confruntă județul Bistrița-Năsăud, pentru diminuarea acestuia fiind necesară o implicare mult mai activă atât a instituțiilor abilitate să intervină în astfel de cazuri, cât și a societății civile”. Aceasta este concluzia la care au ajuns specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Bistrița-Năsăud, după ce au analizat activitatea desfășurată pe parcursul anului 2022.
Potrivit coordonatorului CPECA Bistrița-Năsăud, comisar de poliție Maria Borcani, specialiștii instituției au derulat anul trecut atât activități preventive, cât și de asistență acordată consumatorilor de droguri.
În ceea ce privește activitățile preventive, acestea au fost derulate în special în unitățile de învățământ, unde au fost derulate campanii de informare a tinerilor, dar și în familii, fiind organizate discuții la care au participat părinți și copii.
Referitor la activitatea de asistență acordată consumatorilor de droguri, Maria Borcani a precizat că instituția pe care o coordonează a acordat asistență anul trecut unui număr de 51 de beneficiari, din care 10 erau minori și restul adulți.
”La centrul nostru s-au prezentat un număr important de persoane, fie consumatori, fie părinți, fie cadre didactice, care au solicitat pe de o parte informări și pe de altă parte asistență specializată în vederea întreruperii consumului, a menținerii abstinenței sau a prevenirii recăderii în consum. Am avut 51 de beneficiari înregistrați, dintre care 10 minori. Au fost realizate și 47 de informări adresate consumatorilor și membrilor familiilor acestora. Am avut și 49 de evaluări ale consumatorilor care au solicitat asistență, 213 situații de consiliere psihologică și socială și 113 ședințe de management de caz”, a declarat miercuri, în cadrul ședinței Colegiului Prefectural din luna februarie, comisar de poliție Maria Borcani.
Sursa citată a menționat că fenomenul consumului de droguri rămâne una dintre problemele importante cu care se confruntă județul Bistrița-Năsăud.
”Din datele pe care le-am cules de-a lungul activității desfășurate în 2022 se desprinde clar concluzia că fenomenul consumului de droguri este și rămâne una dintre problemele importante ale comunității noastre, ceea ce înseamnă că este necesară o implicare și mai activă a tuturor instituțiilor abilitate, dar și a societății civile pentru elaborarea și implementarea de cât mai multe inițiative în domeniul prevenirii antidrog. De asemenea, ar fi necesară atragerea de finanțări în demersurile preventive și în implementarea proiectelor, precum și creşterea numărului de întâlniri cu părinţi, cadre didactice, elevi și toate categoriile profesionale care se pot implica și care pot participa la formări organizate de CPECA, astfel încât să avem cât mai multe persoane care să poată să transmită mesaje antidrog. De asemenea, ne propunem să promovăm la o scară mai mare serviciile oferite de către centru privind confidențialitatea și gratuitatea acestora, pentru a reduce teama de stigmatizare a potenţialilor beneficiari. Nu în ultimul rând, este necesară găsirea unor resurse prin care să reușim să punem la dispoziție variante de petrecere a timpului liber pentru tineri, adică să promovăm, în măsura în care se poate, genul de activități care să îi conducă pe tineri spre sport, activități culturale și artistice, în așa fel încât să nu fie tentați să experimenteze un potențial consum”, a adăugat Maria Borcani.