Piața Decebal din municipiul Bistrița va fi modernizată în acest an, dă asigurări viceprimarul Sorin Hangan.
”Piața Decebal va fi modernizată în acest an. Până la sfârșitul lunii august trebuie să se încheie atribuirea legală a contractului. Tocmai pentru ca lucrurile să se miște repede, am ales să apelăm la o procedură simplificată, prin intermediul Sistemului Electronic de Achiziții Publice. Aceasta ne permite ca termenele să fie mult mai strânse, iar documentația în vederea atribuirii lucrărilor, mai puțin stufoasă, fără a afecta cerințele și exigențele noastre”, a precizat, într-o postare pe o rețea de socializare, viceprimarul.
Totodată, Sorin Hangan s-a mai arătat nemulțumit de faptul că birocrația întârzie unele proceduri și spune că a purtat discuții cu parlamentarii de Bistrița-Năsăud și cu secretarii de stat din județ și le-a cerut să facă demersuri pentru a modifica legislația.
”Din păcate, birocrația care guvernează legile licitațiilor publice a rămas alambicată, cu termene mari și posibilitatea ca orice participant nemulțumit să poată face contestație și să blocheze întregul demers până la pronunțarea unei decizii definitive a instanței. Dacă vă sună complicat, să vedeți ce anevoie merg unele proceduri, până se ajunge la demararea propriu-zisă a lucrărilor. Am stat de vorbă cu parlamentarii noștri, cu cei doi secretari de stat bistrițeni și le-am cerut să se implice în modificarea legii. Sper să se întâmple cât mai repede”, a completat viceprimarul Bistriței.