Viceprimarul municipiului Bistrița, Adrian Gelu Muthi, a declarat, într-o conferință de presă, că în bugetul local pe acest an vor fi cuprinse fonduri și pentru lucrări de reabilitare și modernizare a Pieței Decebal. Practic se vor face intervenții la acoperiș, la îmbrăcămintea asfaltică și la mobilierul din piață.
”Piața Decebal, o problemă veche, dar totuși nouă în fiecare moment. Spun asta pentru că așteptările mele, pe termen mediu și lung, sunt ca piețele să reprezinte un loc în care cei care produc, producătorii agricoli, să aibă un spațiu adecvat pentru vânzare, astfel încât să poată să își desfășoare activitățile, să nu meargă în alte orașe mari pentru a își vinde produsele. Odată cu adoptarea bugetului, în sfârșit putem începe proiectul mult discutat despre Piața Decebal. O să încercăm să sincronizăm și o asfaltare pentru că am văzut că acolo lucrurile nu sunt tocmai corespunzătoare și chiar nu arăta bine să îi schimbăm anvelopa și să nu discutăm despre asfalt. Pe lângă asta o să încercăm să achiziționăm și alt mobilier. Prima noastră idee a fost să îl recondiționăm pe cel vechi, dar până la urmă am zis că merită să facem cap-coadă investiția acolo. Deci vom și asfalta și vom încerca să schimbăm mobilierul cu unul adecvat” a declarat viceprimarul Gelu Muthi.
Viceprimarul a afirmat că toate aceste lucrări ar trebui să se întindă pe o perioadă de trei luni de la începerea lor, timp în care comercianții din Piața Decebal vor fi mutați în Piața din zona Independenței.
De asemenea, Gelu Muthi mai afirmă că a rămas în plan ideea de a amenaja o piață en-gros în oraș și că într-o perioadă de maxim două luni, municipalitatea va avea o soluție în acest sens.
”Piața en-gros este o problemă care încă nu este clarificată, dar suntem în măsură să credem că în două luni vom avea o suprafață de teren (…) În momentul în care vom gândi piața en-gros va trebui să punem la masă mai mulți factori care pot să ne dea direcții potrivite pentru proiectare. Acum mă gândesc la Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, în sensul că îmi voi dori ca în piața en-gros să avem puncte de sacrificare a diferitelor categorii de animale, când spun asta mă gândesc la oi, viței sau orice altă categorie. Să avem un loc potrivit în care să se vândă pește. Pentru asta trebuie spații corespunzător amenajate din punct de vedere al siguraneței alimentelor. Asta o vom putea face cu siguranță în piața en-gros. Am spus și mă repet, în două luni de zile cred că vom avea soluția de a intra în posesia unui teren” a mai afirmat Muthi.
Reamintim că negocierile dintre Primăria Bistrița și compania Teraplast privind achiziția unui teren în zona de centură a orașului, pe care să se amenajeze o astfel de piață en-gros, nu au ajuns la un numitor comun, administrația locală renunțând la această variantă și căutând alte soluții.