Două persoane au fost rănite în urma a două accidente rutiere produse miercuri, în orașele Beclean și Sângeorz-Băi. Este vorba despre o femeie de 77 de ani și un copil de 5 ani, ambii fiind pietoni în momentul în care au fost accidentați.
Primul accident s-a produs în jurul orei 10.00, pe raza orașului Beclean. ”Conform primelor date, un șofer de 66 de ani, din București, care conducea un autoturism pe raza orașului, pe direcția Beclean – Bistrița, ar fi surprins și accidentat ușor o femeie de 77 de ani, din Agrișul de Sus, care ar fi fost angajată regulamentar în traversarea străzii”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud. În acest caz șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. Polițiștii din Beclean continuă cercetările în cadrul unui dosar penal de vătămare corporală din culpă.
Cel de-al doilea accident s-a produs în jurul orei 12:42, pe raza orașului Sângeorz-Băi.
”Din primele verificări efectuate, a rezultat faptul că, pe DN17D, în orașul Sângeorz-Băi, un tânăr de 27 de ani, din Zărnești, jud. Brașov, care conducea un autoturism pe direcția de mers Maieru- Ilva Mică, a surprins și accidentat un copil în vârstă de cinci ani care, într-un moment de neatenție al mamei, s-ar fi angajat neregulamentar în traversarea străzii. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, mai precizează Crina Sîrb.
Polițiștii în Sângeorz-Băi continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.