Încă o persoană și-a pierdut viața, săptămâna trecută, după ce a fost diagnosticată cu pneumonie, numărul celor care au decedat din cauza acestei afecțiuni respiratorii fiind de 3 persoane în decurs de doar două săptămâni.
Ultimul deces s-a produs în intervalul 4 – 10 februarie, perioadă în care datele publicate de Direcţia de Sănătate Publică Bistriţa-Năsăud arată o scădere a cazurilor de viroze respiratorii față de săptămâna precedentă.
Potrivit DSP B-N, în perioada 4-10 februarie, la nivelul judeţului au fost înregistrate peste 2.400 de cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare, în aproape 50 de cazuri fiind necesară internarea pacienților în spital. Totodată, au fost înregistrate și 244 de cazuri de pacienți cu pneumonie, dintre care 53 au avut nevoie de spitalizare. O persoană cu vârsta de peste 65 de ani a decedat din cauza acestei boli.
În același interval au mai fost înregistrate 11 cazuri de gripă, în trei dintre ele fiind necesară spitalizarea. Este vorba despre doi pacienți cu vârsta peste 65 ani şi unul din categoria de vârstă 50-64 ani care au necesitat internarea în spital.
În ceea ce privește cazurile de pneumonie, reamintim că și în săptămâna 28 ianuarie – 2 februarie, au fost înregistrate două decese din cauza acestei afecțiuni, așa cum Ziar de Bistrița a prezentat AICI.
FOTO: www.sighet247.ro