Împreună cu mai mulți bistrițeni, profesorul Florin Bojor sărbătorește 99 de ani de la Unirea României cu Basarabia. Ziua de 27 martie reprezintă de fapt primul pas spre Marea Unire din 1918, Basarabia fiind prima provincie care a făcut pasul spre reîntregirea țării. În 1918, Basarabia se uneşte cu Regatul României, după 106 ani de dominaţie ţaristă.
Potrivit unei legi adoptate recent de Parlament, 27 martie – ziua Unirii Basarabiei cu România, va deveni sărbătoare naţională.
„Luni 27 martie, ora 19 în Parcul Eroilor. Vom cânta cântece patriotice și vom spune poezii. Chiar dacă sună demodat o sa vedeti că o să fie ceva diferit și frumos! Vă asteptăm!” – a transmis Florin Bojor.
Oficial, ziua Unirii cu Basarabia va fi sărbătorită abia de anul viitor, deoarece legea încă NU a parcus toate procedurile. Potrivit legii adoptate de Parlament, Guvernul României şi autorităţile locale şi centrale vor lua măsuri pentru ca în 27 martie să fie arborat drapelul României, în conformitate cu prevederile Legii 75/1994 privind arborarea drepelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice.
Bistriţa e fruntea: Tinerii au sărbătorit 99 de ani de la unirea Rep. Moldova cu România!
https://florinioanbojor.wordpress.com/2017/03/27/bistrita-e-fruntea-tinerii-au-sarbatorit-99-de-ani-de-la-unirea-rep-moldova-cu-romania/
Voi cantati si recitati si tov Dodon reintroduce limba rusa ca obligatorie in scoli. Recent a venit de la intrevederea cu marele URS si a fost sfatuit sa readuca rusificarea in Basarabia.Este o cauza pierduta , parerea mea.