Poliţiştii din Bistrița-Năsăud caută două surori, de 12 și 16 ani, care au plecat împreună, voluntar, la data de 15 iulie 2020, de la locuința lor din Bistrița și nu s-au mai întors. Persoanele care dețin informații ce pot conduce la găsirea celor două sunt rugate să apeleze serviciul unic de urgență 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliție.
”În această dimineață, în jurul orei 02.00, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au fost sesizați cu privire la faptul că, Nimigean Elena Diana, în vârstă de 16 ani și sora ei, Varga Augustina Paula, în vârstă de 12 ani au plecat voluntar de acasă, în data de 15 iulie a.c. și nu au mai revenit”, precizează Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.
Semnalmentele tinerei de 16 ani: înălţime 1,66 m, 60 de kg, față ovală, ochi căprui, păr negru. La data plecării aceasta era îmbrăcată cu o jachetă neagră, pantaloni tip jeans, trei sfert, de culoare neagră și șapcă de culoare neagră. (Foto atașată);
Semnalmentele tinerei de 12 ani: înălţime 1,35 m, 40 de kg, față ovală, ochi albaștri, păr șaten. La data plecării aceasta era îmbrăcată cu o bluză de culoare roz și pantaloni de culoare albă.
Persoanele care dețin informații care să ajute la găsirea acestora sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la numărul de urgență 112.