Poliția Română și Lidl dau „Verde la educație pentru circulație”, într-o nouă ediție a campaniei de educație rutieră pentru copii

Pentru a reduce numărul accidentelor de circulație în care sunt implicați, ca pietoni, copiii cu vârste între 4 și 14 ani, este necesară conștientizarea de către cei mici a importanței cunoașterii și respectării regulilor de circulație.

Astfel, Lidl organizează cu sprijinul Poliției Române o nouă ediție a celei mai ample campanii de educație rutieră la nivel național – „Verde la educație pentru circulație”, eveniment care se desfășoară și la Bistrița. Astăzi, 30 septembrie, de la ora 11:00, toți copiii cu vârste între 4 și 10 ani sunt așteptați la ora de educație rutieră, ce va avea loc simultan în parcările tuturor magazinelor Lidl din România, inclusiv în magazinele din Bistrița.

Potrivit Lidl, ”copiii vor afla chiar de la reprezentanții Poliției Române cum pot deveni pietoni exemplari. Lecția de educație rutieră va începe cu o secțiune teoretică, în care cei mici vor afla toate informațiile legate de semnele de circulație, dar și care sunt cele mai importante reguli de respectat atunci când doresc să traverseze. Apoi, ei vor putea aplica cele învățate în cadrul unui orășel miniatural. Desigur, nu vor lipsi nici premiile, oferite tuturor micilor participanți de către Lidl”.

Participă și tu alături de copilul tău în parcarea celui mai apropiat magazin Lidl, pentru o lecție interactivă de educație rutieră!

297332_main

error: Content is protected !!