În perioada 12 – 14 aprilie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistrița-Năsăud au fost prezenți pe principalele artere din județ și au acționat pentru prevenirea evenimentelor rutiere, combaterea principalelor cauze generatoare de accidente, dar și pentru fluidizarea traficului.
Au fost utilizate atât echipamentele video de supraveghere a traficului rutier și de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor și aparatele portabile pentru depistarea șoferilor care depășesc viteza legală, cât și aparate din dotare, pentru depistarea și sancționarea celor aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.
În timpul acțiunilor efectuate pe drumurile publice din județ, polițiștii au verificat peste 560 de vehicule și aproape 740 de persoane.
Aproape 300 de șoferi au fost testați cu aparatele din dotare, cu privire la consumul de băuturi alcoolice sau substanțe psihoactive.
Pentru neregulile constatate în urma controalelor, polițiștii au aplicat 316 sancțiuni contravenționale, în cuantum de 80.000 de lei. Totodată, polițiștii rutieri au dispus măsura complementară de suspendare a 18 permise de conducere și de reținere a 20 certificate de înmatriculare.
De asemenea, în timpul acțiunilor a fost constatată și o infracțiune la regimul rutier, fiind întocmit dosar penal pe numele unui tânăr din Sângeorz-Băi.
”În seara de 13 aprilie, un echipaj de poliție rutieră din cadrul Poliției orașului Sângeorz-Băi a depistat și oprit pentru verificări un autoturism care circula pe o stradă din Sângeorz-Băi. La volan a fost identificat un tânăr de 24 de ani din Sângeorz-Băi, iar în urma testării acestuia cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Întrucât aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana a fost condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Compartimentului Rutier Sângeorz-Băi continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, precizează IPJ Bistrița-Năsăud.
Polițiștii rutieri recomandă conducătorilor auto să manifeste disciplină în trafic, să respecte viteza de deplasare în funcție de starea carosabilului și de vizibilitate, să nu conducă sub influența alcoolului sau a altor substanțe, să nu se angajeze în efectuarea unor manevre riscante și să acorde prioritate tuturor celor în drept.