”Această măsură a fost luată, cu caracter de excepție, numai pentru angajații Ministerului Afacerilor Interne, fiind stabilită prin Legea nr. 79/2018 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2017 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în condițiile în care pentru restul personalului bugetar orele suplimentare se compensează numai cu timp liber corespunzător” informează Ministerul Afacerilor Interne.Proiectul de ordin supus dezbaterii publice reglementează condiţiile de stabilire a majorării salariale pentru munca suplimentară prestată de polițiști, precum şi activităţile desfășurate de aceștia.
Astfel, se vor putea plăti orele suplimentare efectuate în domeniul ordinii şi siguranţei publice, în respectarea regimului frontierei de stat a României, în situaţii de urgenţă, în personalizarea, emiterea şi evidenţa generală a documentelor de identitate şi a paşapoartelor simple, în emiterea şi evidenţa permiselor de conducere şi a certificatelor de înmatriculare ale autovehiculelor rutiere, atunci când:
a) au un grad ridicat de risc asupra integrității fizice, sănătății sau vieții personalului implicat;
b) au un grad ridicat de complexitate și dificultate;
c) presupun intervenția specializată în funcție de nivelul de urgență și/sau gravitate al situației/evenimentului;
d) în situații de catastrofe, calamităţi, tulburări de amploare ale ordinii şi siguranţei publice ori alte asemenea evenimente, la creșterea capacității operaționale a unității.
Regula de bază rămâne compensarea cu ore libere plătite, iar atunci când acest lucru nu este posibil din cauza deficitului de personal, munca suplimentară va fi remunerată.
”Munca suplimentară se dispune de şeful ierarhic, în scris, fără a se putea depăşi 180 de ore anual. În cazuri cu totul deosebite, se poate aproba prestarea muncii suplimentare peste plafonul de 180 de ore anual, dar nu mai mult de 360 de ore anual, în baza unui raport nominal întocmit de șeful ierarhic” mai adaugă MAI, într-un comunicat de presă.
Șefii unităților care au calitatea de ordonatori de credite analizează la începutul fiecărei luni situația orelor suplimentare în vederea încadrării în fondurile bugetare alocate pentru plata acestei munci, respectiv în limita de 3% din suma soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă.