Polițiștii continuă acțiunile în sistem integrat. Peste 150 de vehicule, oprite pentru control

În ultimele 24 de ore, polițiștii din Bistrița-Năsăud au continuat să acționeze în sistem integrat, în scopul creșterii gradului de siguranță a traficului rutier, prevenirii accidentelor rutiere și menținerii unui climat de ordine și siguranță publică.

La acțiunile desfășurate pe raza întregului județ au participat polițiști de la structurile de Rutieră și Ordine Publică.

Pe linie rutieră, polițiștii au continuat să acționeze pentru prevenirea accidentelor rutiere și conștientizarea participanților la trafic cu privire la riscurile la care se expun atunci când nu respectă regulile de circulație.

În cadrul activităților, peste 170 de persoane au fost legitimate și aproape 150 de vehicule au fost oprite pentru control de către polițiști, fiind efectuate 50 de testări cu aparatul etilotest. Pentru abaterile rutiere constatate au fost aplicate peste 80 de sancțiuni contravenționale în cuantum de 8.345 de lei și au fost reținute în vederea suspendării un permis de conducere și cinci certificate de înmatriculare.

Tot în cadrul acțiunii, pe Drumul Național 15A, în Sărățel, polițiștii Secție 4 Poliție Rurală Beclean au oprit pentru verificări un autoturism înmatriculat în Franța. La volan a fost identificat un tânăr, de 25 de ani, Cristești, județul Mureș, care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. A fost testat alcooltest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă de către polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Beclean, cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul fără permis de conducere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!