În perioada iunie–august 2025, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud au desfășurat acțiuni intense pentru prevenirea accidentelor și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere. Bilanțul arată că, pe parcursul verii, au fost reținute peste 500 de permise de conducere.
Potrivit unui comunicat de presă al IPJ Bistrița-Năsăud, din cele mai bine de 500 de permise reținute, 194 au fost pentru depășirea regimului legal de viteză și 69 au fost pentru consum de alcool. Restul au fost reținute pentru alte abateri rutiere.
Totodată, pentru defecțiuni tehnice sau alte nereguli, au fost retrase 389 de certificate de înmatriculare.
Polițiștii continuă acțiunile în trafic și în perioada următoare și le reamintesc șoferilor importanța respectării vitezei legale, a prudenței la volan și a adaptării conducerii la condițiile de drum și trafic.
De asemenea, aceștia atrag atenția asupra riscului depășirilor periculoase, a consumului de alcool sau substanțe interzise și recomandă începătorilor să evite condusul pe timp de noapte ori pe distanțe mari.
Pietonii sunt, la rândul lor, sfătuiți să traverseze doar în siguranță și să evite partea carosabilă, mai ales pe timp de noapte sau în condiții de vizibilitate redusă.
No acuma șeful mulțumit de flăcăi și iar o să apară în poze cu declarații buclucașe marca IPJ