Inspectoratul Județean de Poliție (IPJ) Bistrița-Năsăud anunță că poliţiştii de la Rutieră și inspectorii din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) intensifică activitățile de verificare în mijloacele de transport în comun.
”Începând de astăzi, 3 noiembrie, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Bistrița-Năsăud, împreună cu inspectori din cadrul ISCTR desfășoară acțiuni care au ca scop verificarea legalității efectuării transportului de persoane, pe raza județului. Acțiunile polițiștilor vizează, totodată, verificarea modului în care măsurile de protecție stabilite prin Legea nr. 55/2020 sunt respectate în timpul efectuării transportului de persoane, prin curse regulate/speciale. De asemenea, sunt avute în vedere și autovehiculele care efectuează transport în regim taxi”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.
Astfel, zilnic, în perioada următoare, vor fi efectuate filtre și controale în trafic, în cadrul cărora li se reamintește, în special conducătorilor de pe mijloacele de transport în comun, faptul că, pentru siguranța lor și a pasagerilor pe care-i transportă, este obligatorie purtarea măștii de protecție sanitară, precum și păstrarea unei distanțe de siguranță.
De asemenea, pentru prevenirea accidentelor în care sunt implicate autovehicule destinate transportului public, inspectorii ISCTR verifică modul de respectare a perioadelor de conducere, pauzelor și perioadelor de odihnă ale conducătorilor auto, precum și a celorlalte reguli de circulație.
Acțiunea se desfășoară la nivel național, în perioada 2 noiembrie-13 decembrie.