Polițiștii și jandarmii bistrițeni vor fi la datorie în minivacanța de 1 iunie, efectivele care vor acționa la nivelul județului Bistrița-Năsăud fiind suplimentate.
În contextul minivacanței prilejuite de sărbătorirea Zilei de 1 Iunie, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud au fost luate măsuri suplimentare pentru prevenirea faptelor ilegale, prin asigurarea unei prezențe suplimentare a efectivelor de ordine publică, precum și pentru asigurarea intervenției imediate în cazul unor evenimente. Astfel, 180 de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, investigații criminale, acțiuni speciale, precum și alte structuri vor acționa, zilnic, pentru siguranța cetățenilor.
În perioada 29 mai -1 iunie, un total de 475 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, împreună cu 130 de polițiști locali acționează pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică. De asemenea, în fiecare zi, 60 de patrule de siguranţă publică vor acţiona pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale și vor fi pregătiți să intervină la evenimentele sesizate prin 112, pe raza județului.
În perioada menționată, aproape 120 de polițiști de la Rutieră vor monitoriza traficul rutier, iar pe drumurile naționale și pe arterele intens circulate vor fi prezenți cu radarele din dotare pentru impunerea respectării vitezei legale de către participanții la trafic. Totodată, pe traseele de acces către zonele turistice polițiștii rutieri acționează pentru fluidizarea traficului rutier şi prevenirea producerii unor evenimente rutiere.
De asemenea, poliţiştii rutieri atrag atenţia asupra necesităţii respectării regulilor de circulație, precum și a faptului că, până pe data de 31 mai, inclusiv, este obligatorie justificarea deplasării persoanelor în afara localităților.
Și jandarmii vor fi la datorie în minivacanța de 1 iunie
În perioada minivacanței de 1 iunie, peste 250 de jandarmi vor fi angrenaţi în misiuni de asigurare a ordinii și siguranței publice desfășurate la nivelul județului Bistrița-Năsăud.
Astfel, potrivit Inspectoratului Județean de Jandarmi Bistrița-Năsăud, în contextul pandemiei generate de COVID-19, vor fi executate misiuni privind verificarea respectării măsurilor de izolare la domiciliu şi de asigurare a măsurilor de ordine publică în proximitatea centrului de carantină.
Totodată, jandarmii vor asigura măsurile de ordine publică în zona lăcaşurilor de cult, pentru a fi verificat modul de respectare a măsurilor de distanţare socială, cu atât mai mult cu cât în perioada următoare credincioşii catolici sărbătoresc Rusaliile.
În perioada următoare, jandarmii vor fi angrenaţi şi în patrule mixte cu poliţiştii, în acest context fiind executate misiuni în zonele rurale.
De asemenea, jandarmii montani din Rodna și rangerii Parcului Naţional Munţii Rodnei vor efectua patrulări pe Vârful Saca, pentru a fi la dispoziţia turiştilor cu sfaturi privind modul de comportare pe timpul excursiilor în această zonă. Totodată, jandarmii montani din Piatra-Fântânele şi Colibiţa vor patrula în zonele de agrement cunoscute ca fiind frecvent vizitate de turişti.
Pentru orice problemă pe care o întâmpină în spaţiul montan, turiştii pot apela la ajutorul oferit de jandarmii montani din Rodna, Piatra Fântânele şi Colibiţa, în orice împrejurare care le poate pune în pericol integritatea fizică şi nu numai, sunând la 112.
Tot în această perioadă vor continua şi acţiunile preventive şi de informare a populaţiei dar şi cele de verificare a respectării măsurilor stabilite pentru spaţiile publice închise – în mijloacele de transport în comun şi magazine, care trebuie respectate pe perioada stării de alertă.
În plus, va fi asigurată şi protecţia obiectivelor la care se asigură paza cu efective de jandarmi.
În conformitate cu Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 26 din 28.05.2020 privind propunerea de modificare / completare / relaxare a măsurilor de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de COVID-19, dispuse pe durata stării de alertă, începând cu data de 1 iunie se ridică restricţiile/interdicţiile privind deplasarea persoanelor în afara localităţii/zonei metropolitane.
Tot începând cu data de 1 iunie 2020, este permisă organizarea şi desfăşurarea spectacolelor, concertelor, altor evenimente culturale în aer liber, precum şi a festivalurilor publice şi private, cu participarea a cel mult 500 de spectatori, cu locuri pe scaune aflate la distanţă de minimum 2 metri, unul faţă de celălalt, purtarea măştii de protecţie şi respectarea condiţiilor stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii şi ministrului sănătăţii.
De asemenea, începând cu data de 1 iunie, se permite prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanţe de minimum 2 m între mese şi participarea a maximum 4 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite şi cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii.