Polițiștii din Bistrița-Năsăud, împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român, au desfășurat o acțiune în trafic, pe DN 17C și alte drumuri din comuna Dumitra, scopul fiind de a preveni accidentele rutiere produse pe fondul unor defecțiuni tehnice ale autovehiculelor. Au fost verificate 30 de autovehicule care circulau pe drumurile publice.
”La data de 29 iunie, polițiștii Postului de Poliție Comunal Dumitra, din cadrul Secției 6 Politie Rurală Năsăud, împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Roman Bistrița-Năsăud au organizat și desfășurat o acțiune pentru prevenirea accidentelor rutiere, pe raza comunei Dumitra. Astfel, au fost efectuate controale și verificări în trafic, pe Drumul Național 17C, Drumul Județean 172B și drumurile comunale, fiind constatată, în flagrant delict, o infracțiune de conducere a unui autovehicul neînmatriculat. Vizată de comiterea faptei este o femeie de 34 de ani, din Poiana Ilvei, depistată la volanul unui autoturism care avea autorizația de circulație provizorie, expirată din februarie 2022. În cadrul acțiunii, au fost oprite pentru control peste 30 de autovehicule”, se arată în buletinul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Pentru abaterile constatate, oamenii legii au aplicat 16 sancțiuni contravenționale conform O.U.G. 195/2002 privind regimul rutier, în cuantum de 2.030 de lei. De asemenea, ca măsură complementară, au fost retrase 4 certificate de înmatriculare și a fost reținut un permis de conducere.