Polițiștii din Bistrița-Năsăud, împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român, au desfășurat o acțiune în trafic, pe DN 17C și alte drumuri din comuna Dumitra, scopul fiind de a preveni accidentele rutiere produse pe fondul unor defecțiuni tehnice ale autovehiculelor.
Astfel, ”la data de 14 iunie, în intervalul orar 10.00-14.00, polițiștii de la Postul de Poliție Comunal Dumitra, din cadrul Secției 6 Politie Rurală Năsăud au acționat pentru prevenirea accidentelor rutiere. De asemenea, împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Roman Bistrița-Năsăud au fost efectuate controale în scopul înlăturării din circulație a autovehiculelor care, prin deficiențele tehnice pe care le au, pun în pericol securitatea în trafic. Acțiunea s-a desfășurat pe Drumul Național 17C, Drumul Județean 172B și drumurile comunale din comuna Dumitra. Au fost oprite pentru verificări zeci de autoturisme, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 30 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 4060 de lei, conform O.U.G. 195/2002 privind regimul rutier”, arată Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Ca măsură complementară, pentru deficiențe precum lipsa inspecției tehnice periodice, anvelope de alte dimensiuni decât cele prevăzute în cartea de identitate a vehiculului și lumini neomologate, au fost retrase 8 certificate de înmatriculare.