Un incendiu a izbucnit joi dimineața la o casă din localitatea Sigmir, pompierii fiind solicitați să intervină pentru a stinge flăcările, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.
La fața locului au intervenit pompierii militari de la Detașamentul Bistrița.
”Când au ajuns pompierii la locul solicitării, incendiul se manifesta generalizat în interiorul a două camere.
În urma incendiului au fost afectate încăperile pe o suprafață de aproximativ 30 mp și acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 20 mp. S-a reușit limitarea incendiului fără ca acesta sa se extindă la alte două case alăturate”, a transmis ISU Bistrița-Năsăud.
Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind efectul termic al curentului electric.