Brigada 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan” din municipiul Bistriţa şi-a deschis, marți, porţile pentru toți cei interesaţi să îi vadă pe militari și să le cunoască echipamentele sau să afle ce înseamnă o carieră în acest domeniu. Unitatea a fost vizitată de un număr mare de persoane, copii, elevi, cadre didactice, dar şi militari în rezervă şi în retragere.
”Astăzi, 24 octombrie, ne-am deschis porțile pentru comunitatea bistrițeană. Ziua porților deschise, organizată la sediul Brigăzii 81 Mecanizată ,,General Grigore Bălan’’, face parte din activitățile premergătoare sărbătoririi Zilei Armatei României. Într-un număr impresionant, bistrițenii de la mic la mare, au trecut pragul „casei” noastre cu bucurie și entuziasm. În cadrul activității au fost organizate standuri de prezentare a tehnicii, armamentului, aparaturii și echipamentelor din dotarea structurii”, a transmis Brigada 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan”.
Principala atracție a fost echipamentul militar de care cei mici au fost încântați și au așteptat nerăbdători să îl poată purta. De asemenea, reprezentanții Biroului Informare- Recrutare din cadrul Centrului Militar Județean Bistrița-Năsăud, au prezentat oferta educațională celor care doresc să urmeze o carieră militară.
Ziua Porților Deschise la Brigada 81 Mecanizată a făcut parte din seria evenimentelor ce marchează Ziua Armatei, sărbătorită anual la data de 25 octombrie.
Miercuri, începând cu ora 13:30, în Piaţa Petru Rareş din Bistriţa, va avea loc ceremonia publică prilejuită de sărbătorirea Zilei Armatei României. De asemenea, de la ora 19:00, va avea loc și o ceremonie de retragere cu torțe. Aprinderea torțelor se va face în curtea Protopopiatului Bistrița, militarii urmând să se deplaseze pe itinerariul: Protopopiatul Bistrița – Pietonal Liviu Rebreanu – Piața Centrală – Strada Gheorghe Șincai – Strada Gării – Bulevardul Republicii – Strada 1 Decembrie – Strada Avram Iancu. Această activitate va încheia seria manifestărilor menite a marca Ziua Armatei României.