Un portofel în care erau mai bine de o mie de euro și câteva sute de lei a fost găsit, luni, pe o stradă din Bistrița, de două polițiste.
Angajatele Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud au reușit să îl identifice pe proprietarul portofelului și i-au restituit acestuia bunul pierdut.
Cele două polițiste au fost date drept exemplu de Poliția Română.
”Anamaria și Cristina, polițiste în cadrul Secției 1 Poliție Rurală Bistrița, au găsit astăzi un portofel pe o stradă din Bistrița. La scurt timp, au reușit să afle cui îi aparține, iar cei 1.000 de euro și câteva sute de lei s-au întors la proprietar. <<Erau banii pentru rata la bancă, eram convins că nu o să-i mai găsesc…>> Acestea au fost cuvintele lui Ioan, care astăzi și-a pierdut portofelul și, tot astăzi, a primit o veste nesperată”, a transmis Poliția Română.