Anul viitor, Spitalul Județean de Urgență Bistrița organizează mai multe concursuri în vederea ocupării unor posturi vacante în cadrul instituției.
Cea mai mare unitate medicală din județ caută un medic primar în specialitatea Radiologie și imagistică medicală, un nutriționist la Compartiment diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, un agent dezinfecție, deratizare, dezinsecție la Serviciul de supraveghere și control al infecțiilor nozocomiale.
De asemenea, sunt vacante și trei posturi de asistent medical debutant specialitatea medicină generală la Unitatea de Primiri Urgențe, dar și două posturi de referent de specialitate debutant cu studii superioare juridice la Birou Achiziții Publice și chiar un muncitor calificat – zidar – zugrav la întreținere și reparații clădiri și instalații.
În total sunt disponibile nouă locuri de muncă. Pentru toate acestea, anul viitor, se vor organiza concursuri, iar candidații pot începe deja să își pregătească dosarele. Anunțurile pentru organizarea concursurilor, precum și tematica, bibliografia și documentele necesare pentru întocmirea dosarului pot fi consultate pe pagina de internet a Spitalului Județean de Urgență Bistrița.
Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidatul trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale:
a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) are capacitate deplină de exercițiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Detalii suplimentare se pot obține și de la sediul administrativ al instituției de pe strada Aleea Basmului, numărul 2.