Problema privind consumul de droguri în rândul tinerilor din județul Bistrița-Năsăud a fost discutată în ședința Colegiului Prefectural din luna august, ocazie cu care prefectul Mica Oprea a solicitat instituțiilor publice să trateze cu maximă atenție acest fenomen, să colaboreze și să găsească soluții concrete pentru a îl combate.
”Trebuie să recunoaștem că avem o problemă cu drogurile. Nu trebuie să o mai ascundem pentru că e vorba despre viitorul copiilor noști. Nu se face nimic bun dacă mai ascundem acest lucru sau dacă nu recunoaștem că avem o problemă. Cred că toți cei implicați trebuie să facă un efort ca încet, încet să nu mai crească numărul de copii și adulți care consumă droguri. Ținând cont de toate semnalele primite, trebuie să recunoaștem lucrul acesta. Părintele trebuie să își întrebe copilul când merge la Colibița: cu cine merge și ce face acolo. Părintele și profesorul trebuie să știe cum arată un copil care consumă droguri. Am înțeles că sunt diferite substanțe care modifică comportamentul copilului și acestea sunt primele semne. Sunt specialiști care pot să îi ajute. Strategia și planul în domeniul drogurilor sunt documente generale și nu o să rezolvăm nimic dacă nu ne dăm mâna toți cei care avem responsabilități și suflet. (…) Cumva trebuie să facem ceva și să recunoaștem. Cu toții trebuie să propuneți măsuri concrete pentru a face un mic progres, fiecare după pricepere. Nu ne mai ascundem după degete. Sunt copii care consumă, sunt arestați, Poliția știe, asta înseamnă că există o problemă. (…) Trebuie mai multă informare și promovare. (…) Eu nu fac nici politică, nici nimic, dar mă doare sufletul pentru că vin niște generații care vor avea probleme mari. De noi toți cei care suntem la masă depinde dacă facem ceva pentru acești copii”, a spus prefectul Mica Oprea în timpul ședinței Colegiului Prefectural.
De asemenea, reprezentantul Guvernului în teritoriu a cerut și autorităților locale să se implice în lupta împotriva acestui fenomen.
Discuțiile cu privire la problema consumului de droguri au venit în contextul în care pe agenda ședinței Colegiului Prefectural Bistrița-Năsăud s-a aflat un proiect care viza aprobarea Planului local de acțiune Bistrița-Năsăud pentru implementarea Strategiei naționale în domeniul drogurilor 2022-2026, document care nu a fost aprobat de membrii Colegiului, urmând ca acesta să fie completat cu soluții concrete pentru diminuarea fenomenului privind consumul de droguri în județ.
În legătură cu acest Plan local de acțiune la nivelul județului Bistrița-Năsăud, subprefectul Ioan Zăgrean a spus: ”Eu am citit planul acesta de acțiune la nivel local în ceea ce privește drogurile. Din punctul meu de vedere nu este decât o poveste care nu are nicio finalitate. El este extras din Planul național. Eu aștept măsuri concrete – film, educație cu copiii, cu părinții. (…) Trebuie făcut ceva și asta nu se poate face decât prin implicarea tuturor și prin implementarea unui program concret, pe categorii de consumatori, pe categorii de vârstă, discuții chiar și cu părinții. (…) La ce amploare a luat acest fenomen în județ, (…) cred că trebuie implicare mult mai mare și ea trebuie să aibă finalitate”.
Planul local de acțiune pentru implementarea Strategiei naționale în domeniul drogurilor 2022-2026, document pregătit de Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bistrița-Năsăud, cuprindea următoarele măsuri:
Coordonatorul Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bistrița-Năsăud, comisar de poliție Maria Borcani, a explicat că acest plan a fost întocmit ținând cont de Strategia națională aprobată de Guvern.
”Aceasta este o strategie aprobată de Guvern, adică nu e strategia realizată de mine. (…) O să ne gândim la o variantă care să fie agreată și înțeleasă. Ideea este să ne apucăm de treabă pentru că nu cred că ne împiedică să ne facem treaba fiecare dintre noi faptul că este sau nu avizat sau aprobat acest plan. O să vedem și noi mai departe ce propune Agenția Națională Antidrog, dar ideea este să lucrăm, să terminăm cu birocrația și să ne apucăm de treabă pentru că începe școala și pentru că avem o grămadă de proiecte pe care vrem să le implementăm în școli”, a spus comisarul de poliție Maria Borcani.
Membrii Colegiului Prefectural Bistrița-Năsăud au convenit că vor înființa și un grup de lucru și că vor încerca să identifice soluții și măsuri concrete pentru diminuarea fenomenului la nivel județean.
”Haideți să tratăm serios acest subiect pentru că o strategie se pornește de la un grup țintă. (…) Trebuie să facem ceva concret”, a încheiat prefectul Mica Oprea.