Prefectul județului Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha, atrage atenția că, în ultima perioadă, foarte multe persoane tinere au fost depistate cu infecții cu noul coronavirus, lucru care se datorează și faptului că unele dintre acestea ignoră recomandările autorităților și nu țin cont de măsurile de protecție sanitară și distanțare socială.
”În ultima vreme, cei mai mulți dintre cei depistați pozitiv în județul Bistrița-Năsăud sunt tineri. Asta e marea noutate, care, din păcate, nu sună deloc bine. Marea majoritate, adică procentul ridicat al celor depistați pozitivi în ultima vreme, sunt tineri. De ce? Pentru că tinerii astăzi cred că lumea întreagă le stă la picioare”, a declarat prefectul județului, Stelian Dolha, în emisiunea ”Politici de fier” de la postul local de televiziune AS-TV.
Reprezentantul Guvernului în teritoriu a atras atenția că o abordare de tipul ”dacă eu nu sunt bolnav, pe mine COVID-ul oricum nu mă prinde, eu sunt imun” nu este deloc bună, mai ales în condițiile în care boala poate afecta pe oricine, indiferent de categoria de vârstă din care provine. Prefectul a dat exemplu și cazul femeii de doar 46 de ani, fără antecedente medicale, dar care a decedat după ce s-a infectat cu COVID-19.
În aceste condiții, Stelian Dolha a făcut apel la persoanele tinere să țină cont de recomandările de protecție sanitară și distanțare socială, contribuind astfel la limitarea răspânirii infecțiilor cu virusul SARS-CoV-2.
”În rog pe tineri să aibă grijă. Îi văd într-una că încearcă să socialize și o fac sub forma anterioară. Ori nu mai e posibilă varianta anterioară. Nu mai pot socializa cum o făceau înainte (…) pentru că s-ar putea ca unul dintre acești tineri să fie infectat cu COVID-19 și să îi infecteze și pe ceilalți. Așa se răspândește acest coronavirus. Nu spun că toți tinerii procedează așa, dar fac un apel, în primul rând, pentru sănătatea lor: Cu cât vă protejați mai mult, o faceți pentru sănătatea voastră și a celor din jurul vostru – familie, prieteni”, a adăugat Stelian Dolha.
Până la data de 21 iulie, la nivelul județului Bistrița-Năsăud au fost confirmate 711 cazuri de COVID-19. Un număr de 528 de pacienți au fost declarați vindecați, în vreme ce 64 au pierdut lupta cu boala. 120 sunt cazuri active.