Autoritățile din județul Bistrița-Năsăud sunt preocupate de situația privind halda de zgură din municipiul Bistrița, prefectul Stelian Dolha anunțând că vor fi purtate discuții la nivelul Ministerului Mediului pe această temă.
La finele acestei săptămâni, prefectul Stelian Dolha a efectuat o deplasare în teren la depozitul de deșeuri periculoase ARIO de la Viișoara, alături de reprezentanți ai Agenției pentru Protecția Mediului, Comisariatului Județean al Gărzii Naționale de mediu și un specialist pe domeniul mediului din cadrul Primăriei Municipiului Bistrița. Scopul vizitei a fost acela de a evalua problema privind halda de zgură din oraș.
”Halda de zgură a societății ARIO se întinde pe o suprafața de peste 4 hectare de teren intravilan. După ce a fost vândută de mai multe ori, a ajuns să fie proprietatea unei societăți din București, aflată în insolvență și apoi în faliment. De curând, și lichidatorul judiciar a fost exonerat de orice obligație de catre judecători, astfel, halda de zgura Ario a rămas în proprietatea statului român cu obligații de mediu de peste 1,2 milioane de euro. Mai mult decât atât, România este pe procedura de infrigement cu cele 18 depozite de deșeuri periculoase de acest fel, riscând o condamnare usturătoare pentru toate aceste probleme nerezolvate de multă vreme, mai exact o amendă forfetară de 1,6 milioane de euro și până la 200 000 euro pe zi/depozit periculos până la remediere, deoarece nu au fost închise la termenul dat de UE, 31.12.2006”, se arată într-un comunicat de presă al Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud.
În aceste condiții, autoritățile din Bistrița-Năsăud caută soluții cu privire la halda de zgură și sunt decise să apeleze la Ministerul Mediului.
”Situația complicată a acestui caz este pe lista temelor de discuții pe care le vom purta cu Ministerul Mediului. Trebuie să găsim o soluție clară pentru această problemă peste care se așază timpul”, a precizat prefectul Stelian Dolha.