Ludovic Orban a anunţat, luni seară, la Palatul Victoria, că îşi depune mandatul din funcţia de prim-ministru. Premierul a explicat că decizia sa are un obiectiv precis, acela de demarare a negocierilor pentru un nou guvern.
”Pe data de 6 decembrie, cetățenii români și-au exprimat votul în cadrul alegerilor pentru Parlamentul României. Am luat decizia, astăzi, să îmi depun mandatul de prim-ministru. Decizia pe care am luat-o are un obiectiv foarte precis. Odată exprimată voința cetățenilor, trebuie demarate negocierile pentru formarea unui nou guvern. România are nevoie de un guvern responsabil, de un guvern care să reprezinte voința cetățenilor români care își doresc modernizarea și dezvoltarea României. Decizia mea de astăzi vreau să arate un lucru foarte clar: că nu mă cramponez pe funcția de prim-ministru, că negocierile care vor urma trebuie să ducă la un guvern format din formațiunile politice de centru – dreapta, care susțin cu claritate orientarea euroatlantică a României și care vor, cu adevărat, să folosească toate resursele pe care le va avea România la dispoziție și, de asemenea, să fructifice oportunitățile pentru a putea să crească calitatea vieții pentru fiecare dintre cetățenii României”, a declarat Ludovic Orban într-o conferință de presă.
Orban a afirmat că își încheie mandatul de premier după un an și o lună, timp în care România s-a confruntat cu ”o perioadă extrem de dificilă, în care românii, alături de ceilalți cetățeni ai lumii, s-au confruntat cu o pandemie și cu o criză economică fără precedent”.
”Am încercat să îmi fac datoria față de România și plec din funcția de premier cu conștiința datoriei împlinite. Tot ce a fost omenește posibil, atât eu, cât și colegii mei din echipa guvernamentală, am făcut. Am încercat să găsim răspunsurile potrivite la toate provocările cu care s-a confruntat România. Pe 6 decembrie, românii care au participat la vot au decis componența viitorului Parlament. Obiectivul pe care îl am este acela de a construi o majoritate parlamentară care să nu cuprindă PSD. Obiectivul perioadei care va urma este acela de a fi implicat în negocierile pentru formarea unui guvern care să ofere românilor garanția unei direcții corecte pentru România și garanția unei capacități de a utiliza toate resursele și toate oportunitățile pe care România le va avea la dispoziție în următorii 4 ani”, a completat Ludovic Orban.
Potrivit premierului, Guvernul, după demisia sa, va fi condus de un membru al Cabinetului, care va fi desemnat de președintele României.
”Am încredere că în negocierile care vor fi declanșate de președintele României, vocea rațiunii va trimfa și vreau să spun foarte clar: demisia mea vreau să arate un lucru limpede – nu mă cramponez pe nicio funcție, nu pun condiții. Pentru mine, interesul României este deasupra interesului PNL și deasupra intereselor mele personale. Am convingerea că în zilele care vor urma, negocierile vor duce cu adevărat la un guvern care să aibă capacitatea de a duce România înainte, de a face față procovărilor cu care ne confruntăm și mai ales de a pregăti relansarea economică a României, după ce vom trece de pandemie”, a adăugat Orban.
Premierul a ținut să sublinieze că orice măsură pe care a luat-o, chiar dacă a generat efecte nefavorabile pentru oameni, a fost luată cu un singur scop – acela de a apăra sănătatea și viața românilor, precum și de a apăra locurile de muncă ale românilor.
”Am convingerea că, în viitoarele negocieri, PNL va avea capacitatea de a da premierul României și de a forma coloana vertebrală a viitorului guvern, care să realizeze saltul în dezvoltarea economică de care nevoie România”, a mai spus Orban.
La finalul declarației sale, premierul a mulțumit tuturor celor care au fost alături de actuala guvernare în ”grelele bătălii din acest an”.