Premierul Nicolae Ciucă – discuții cu ministrul Vasile Dîncu

Premierul Nicolae Ciucă a purtat discuţii, luni, la Palatul Victoria, cu ministrul Apărării, Vasile Dîncu. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru, una dintre temele abordate a vizat „calibrarea comunicării publice” la nivelul MApN în context guvernamental. Totodată, a precizat acesta, un alt subiect discutat a vizat reuniunea miniştrilor apărării din cadrul NATO de la Bruxelles.

Săptămâna trecută, premierul Nicolae Ciucă a declarat că îl aşteaptă pe ministrul Vasile Dîncu să revină în ţară de la reuniunea ministerială a NATO pentru a avea „o discuţie foarte deschisă” despre opinia acestuia cu privire la războiul din Ucraina.

„Îl aştept pe domnul ministru să revină în ţară de la ministeriala NATO. Trebuie să avem o discuţie cât se poate de deschisă faţă de opinia dumnealui. Nu este opinia Guvernului şi atunci va trebui să tranşăm foarte clar acest aspect”, a declarat prim-ministrul într-o conferinţă de presă.

Vasile Dîncu a declarat pe 8 octombrie că negocierea reprezintă singura şansă pentru ca Rusia să facă pace cu Ucraina.

Războiul va mai continua, (…) singura şansă a păcii poate să fie negocierea cu Rusia. Sigur, e vorba de o negociere complexă. (…) Ţările lumii, NATO, Statele Unite să negocieze pentru Ucraina garanţii de securitate şi o pace cu Rusia. Singură, Ucraina nu va putea să negocieze cu Rusia, deoarece clasa politică din Ucraina în momentul acesta nu poate să îşi permită să-şi asume (…) pierderea de teritorii, o pierdere injustă până la urmă de teritorii. Ar fi o înfrângere prea mare pentru politică”, a declarat Dîncu la Prima TV.

Declarațiile ministrului Apărării, Vasile Dîncu, au fost taxate, pe rând, de președintele Klaus Iohannis, liderul PSD, Marcel Ciolacu, și de premierul Nicolae Ciucă.

Ministrul Vasile Dîncu va da explicații în fața premierului pentru afirmația potrivit căreia ”singura şansă pentru încheierea războiului din Ucraina este negocierea cu Rusia”

 

error: Content is protected !!