Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a înaintat o scrisoare deschisă ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, prin care îi solicită acestuia să îl demită pe secretarul de stat Andrei Baciu. Moldovan motivează că, în opinia sa, secretarul de stat ar amâna ”cu rea credință” emiterea avizului necesar pentru funcționarea dispozitivului Real Time PCR de la Spitalul Județean de Urgență Bistrița.
”Încă din luna martie am identificat resurse și am propus CJSU Bistrița-Năsăud achiziția unui dispozitiv RealTime-PCR și a kit-urilor de testare aferentă pentru depistarea persoanelor infectate cu virusul SARS-CoV-2 din județul Bistrița-Năsăud, degrevând astfel centrul de testare al regiunii de Nord-Vest de la Cluj-Napoca, având în vedere că numărul mare de probe care ajung la Cluj-Napoca ne-a făcut să așteptăm chiar și 7-9 zile până la primirea rezultatelor. Am achiziționat acest dispozitiv cu suma de 700.000 de lei și echipa medicală din laboratorul SJU Bistrița a început testările. Încă din 9 Aprilie am depus la Ministerul Sănătății documentația necesară pentru avizarea dispozitivului RealTime PCR de la Spitalul Județean de Urgență Bistrița”, explică președintele CJ Bistrița-Năsăud.
Sursa citată mai adaugă că, în ciuda depunerii documentației, a dispozitivului de ultimă generație, a echipei medicale pregătite pentru utilizarea Real Time-PCR și a multiplelor demersuri legale făcute în acest sens, încă nu a fost emis acest aviz.
Astfel, în opinia președintelui CJ Bistrița-Năsăud, secretarul de stat Andrei Baciu tratează acest subiect cu ”nesimțire” și ”amână cu rea credință semnarea avizului în condițiile stării de urgență și a necesității majore de punere în funcțiune a acestui aparat”. Din acest motiv, Emil Radu Moldovan solicită demiterea de urgență a secretarului de stat.
”Omenirea este în cea mai gravă criză epidemiologică a secolului și eu, ca reprezentant al celor 330.000 de locuitori ai județului Bistrița-Năsăud, nu pot asista la un masacru epidemiologic produs de inconștiența și nesimțirea unui personaj ca Andrei Baciu. Prin urmare, fiind convins de bunele Dumneavoastră intenții în lupta cu răspândirea SARS-CoV-2 vă solicit demiterea de urgență a Secretarului de Stat Andrei Baciu”, a mai completat Moldovan.
Șeful administrației județene a mai precizat că a purtat discuții telefonice cu ministrul Sănătății și a primit promisiunea că în cel mai scurt timp va fi emis avizul de funcționare pentru dispozitivul RealTime-PCR din dotarea Spitalului Județean de Urgență Bistrița.
Acuma ca avem creditare așteptăm cât mai multe teste făcute în județul nostru dacă sar putea sa fie testata toată lumea ca să stam liniștiți ca nu suntem asimptomatici și îmbolnăvim pe părinții noștri care sasa îs batrani și bolnavi. Speram cât mai multe teste cum a promis domnul primar 5000 pe zi.
Răducu nu stie că bădărănia nu salvează România. Oricât ar fi de intemeiate motivele indignării, nu poti utiliza un vocabular jignitor la adresa unui demnitar, mai ales dacă doresti să rezolvi o problemă ce depinde de el.
Dar cu atât mai mult intr-o scrisoare deschisă sau in alt gen de dialog public nu se folosesc expresii de tipul „inconștiența și nesimțirea unui personaj ca Andrei Baciu”. Astfel de expresii caracterizează mai degrabă lipsa de cultură, mitocănia si bădărănia celui ce le proferează. Dar, de unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere.