La data de 27 iunie au avut loc alegeri interne pentru stabilirea noului președinte al USR Bistrița și pentru desemnarea celor care vor face parte din Biroul Local al organizației municipale, a anunțat președintele USR Bistrița-Năsăud, Călin Stan.
Potrivit acestuia, din totalul de 587 de membri, au avut drept de vot 439 (256 Ex-USR și 183 Ex-Plus), iar 275 dintre aceștia s-au prezentat la vot (152 membri Ex-USR și 123 membri Ex-Plus).
Pentru funcția de președinte al filialei USR Bistrița au intrat în cursă doi candidați – Nicolae Pavelean (consilier municipal) și Alin Dolha. De asemenea, pentru Biroul Local al USR Bistrița au fost alți 33 de candidați, precum și un număr de 175 de candidați pentru conferința filialei județene.
Călin Stan a completat că în acest moment este în desfășurare procesul de numărare și stabilire a câștigătorilor, atât pentru funcția de președinte, cât și pentru componența viitorului Birou Local al USR Bistrița, rezultatul final a votului urmând să fie comunicat în scurt timp.
De asemenea, liderul USR Bistrița-Năsăud a mai menționat că din comisia electorală a făcut parte și Ani Bob, directorul Agenției Județene de Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Bistrița-Năsăud, catalogând drept ”curioasă” alegerea acesteia de a se alătura formațiunii politice.
”Ca în orice proces electoral, fie el și intern, alegerile filialei USR Bistrița au beneficiat de o comisie electorală din care a făcut parte și doamna Ani Bob (membru ex-PLUS ). Curioasă această alegere a stimatei doamne Bob, fost prefect al județului Bistrița-Năsăud, numit în timpul guvernării Ponta și a ”glorioasei alianțe” (USL-PSD+PNL). La toate acestea dacă adăugăm și faptul că doamna Bob a făcut parte și din ALDE BN și este actualmente șefă la AJPIS Bistrița. Cunoaștem faptul că nu de puține ori USR Bistrița și USR Bistrița-Năsăud a fost atacată cu tot felul de șicane, dar ne declarăm uimiți de ce pot să facă unii oameni pentru a rămâne în anumite funcții cheie… Noi ca partid tânăr trebuie să fim mult mai atenți și să ne eliberăm de relicvele trecutului și de posibili oportuniști care să ne creeze prejudicii de imagine. În încheiere doresc mult succes viitorului președinte al USR Bistrița, indiferent care ar fi acesta, cât și noilor colegi al proaspătului Birou Local”, a declarat Călin Stan.