Primăria Bistrița a reușit să achiziționeze o stație nouă pentru prepararea mixturilor asfaltice, a anunțat primarul Ioan Turc.
”Am reușit să cumpărăm o stație nouă de asfaltare. Cea care se află în momentul de față în dotarea Direcției de Servicii Publice Bistrița este una veche, din anii ’60, energofagă. Și calitatea mixturii asfaltice este una proastă. Până la finalul lunii martie, noua stație de asfaltare va fi montată, în așa fel încât anul 2022 să fie un an plin în ceea ce privește lucrările de reparații, la costuri corecte și de o calitate foarte bună peste tot în Bistrița”, a declarat primarul Ioan Turc în emisiunea ”Administrația la zid” de la Radio Someș.
Edilul Bistriței a precizat că noua stație va produce mixtură asfaltică chiar și pentru asfaltarea unor porțiuni din străzile cuprinse în proiectul Linia Verde.
”Pentru că vom avea o stație nouă de asfaltare, în condițiile în care Linia Verde presupune modernizarea unei părți minuscule din traseul străzilor pe care se implementează proiectul, din bani ai municipalității, nu din bani europeni, vom moderniza absolut toate străzile de pe traseul circumscris Liniei Verzi”, a adăugat primarul.
Pentru achiziția stației de mixturi asfaltice, din bugetul municipiului Bistrița pe anul 2021 a fost alocată suma de 3,7 milioane lei.