Primăria municipiului Bistriţa a întocmit proiectul de buget pe anul 2021. Potrivit informațiilor făcute publice de municipalitate, bugetul general de venituri și cheltuieli al municipiului se ridică la suma de 332 milioane lei (la capitolul venituri) și la aproximativ 380 milioane lei (la capitolul cheltuieli). Acesta este mai mare față de cel de anul trecut, când valorile erau de 330 milioane lei la capitolul venituri și 340 milioane lei la capitolul cheltuieli.
”Bugetul de venituri si cheltuieli al municipiului Bistrița pe anul 2021 reprezintă expresia politicilor de dezvoltare, economice și sociale ale autorităţii locale prin proiectele publice propuse si responsabilitățile stabilite ordonatorilor de credite, fiind orientat către:
- Implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene nerambursabile;
- Demararea unor proiecte noi de investiții ;
- Identificarea de surse alternative de finanțare pentru proiecte de dezvoltare locală;
- Asigurarea serviciilor publice eficiente fumizate cetătenilor”, informează administrația locală.
Conducerea Primăriei Bistrița mai completează că bugetul pe acest an este unul ”axat pe dezvoltarea municipiului, iar procentul cel mai mare din cheltuieli este alocat investițiilor, fondurile europene fiind sursa principală de finanțare a proiectelor de dezvoltare”.
Astfel, pentru anul 2021, este propus un proiect de buget consolidat al municipiului Bistrița structurat astfel:
- La venituri – sunt estimate venituri în sumă de 332.728.000 lei, care includ veniturile proprii, alocările de la bugetul de stat, sumele atrase cu titlu de surse rambursabile (credite) și cele nerambursabile;
- La cheltuieli – sunt estimate cheltuieli în sumă de 379.891.000 lei, fiind destinate finanțării cheltuielilor curente, de capital si operațiunilor financiare.
- Diferența dintre cheltuieli și venituri în sumă de 47.163.000 lei este reprezentată de excedentul financiar al bugetului general al anului 2020 si al anilor precedenți.
Administrația locală a întocmit și programul de investiții pe acest an, iar la capitolul ”Valoare credite bugetare pe anul 2021” figurează investiții estimate la aproximativ 182 de milioane de lei, circa 70 la sută din această sumă fiind asigurată din bani proveniți de la Uniunea Europeană, semn că și anul acesta baza investițiilor din municipiul Bistrița o reprezintă fondurile europene. Astfel, din cele 182 de milioane de lei alocate secțiunii de investiții din credite bugetare, 30 de milioane de lei provin din bugetul local, în vreme ce 18,6 milioane de lei sunt sume guvernamentale alocate prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Locală, alte 126 milioane de lei sunt fonduri externe nerambursabile și suma de aproape 6,3 milioane lei provine dintr-un împrumut.
Față de anii trecuți, proiectul de buget pe anul acesta cuprinde și o rubrică unde apar investiții propuse a se realiza prin credite de angajament. Astfel, la capitolul ”Valoare credite de angajament propuse pe anul 2021” se mai propun investiții în valoare de 337,8 milioane lei.
Ziar de Bistrița vă prezintă investițiile pe care Primăria Bistrița intenționează să le susțină cu bani din bugetul local, așa cum sunt prezentate ele în proiectul de buget pe anul 2021.
Secțiunea Învățământ – se propun investiții în sumă de 24,7 milioane lei pentru investiții prin credite de angajament și în sumă de 49,8 milioane lei pentru investiții prin credite bugetare
Investițiile propuse sunt detaliate în tabelul de mai jos:
Secțiunea Cultură, recreere și religie – se propune alocarea sumei de 13,4 milioane lei prin credite de angajament și a sumei de 15,1 milioane de lei prin credite bugetare
Investițiile propuse sunt prezentate în tabelul de mai jos:
Secțiunea Asigurări și Asistență Socială – se propune alocarea sumei de 30.000 de lei pentru investiții prin credite de angajament și a sumei de aproximativ un milion de lei pentru investiții prin credite bugetare
Investițiile propuse sunt detaliate în tabelul de mai jos:
Secțiunea Întreținere grădini publice, parcuri, zone verzi, baze sportive și de agrement – se propune alocarea sumei de 10,4 milioane lei pentru investiții prin credite de angajament și a sumei de 6,9 milioane lei pentru investiții prin credite bugetare
Investițiile propuse sunt detaliate în tabelul de mai jos:
Secțiunea Locuințe, servicii și dezvoltare publică – se propune alocarea sumei de 113 milioane lei pentru investiții prin credite de angajament și a sumei de 38,2 milioane lei pentru investiții prin credite bugetare
Investițiile propuse sunt detaliate în tabelul de mai jos:
Secțiunea Protecția Mediului – se propune alocarea sumei de 53,2 milioane lei pentru investiții prin credite de angajament și a sumei de 5,7 milioane lei pentru investiții prin credite bugetare
Investițiile propuse sunt detaliate în tabelul de mai jos:
Secțiunea Transporturi – se propune alocarea sumei de 132 de milioane de lei pentru investiții prin credite de angajament și a sumei de 69,9 milioane lei pentru investiții prin credite bugetare
Investițiile propuse sunt detaliate în tabelul de mai jos:
Secțiunea Ordine Publică și Siguranță Națională – se propune alocarea sumei de 100.000 de lei pentru investiții prin credite de angajament și a sumei de 123.000 de lei pentru investiții prin credite bugetare
Investițiile propuse sunt detaliate în tabelul de mai jos:
Secțiunea Dotări independente – se propune alocarea sumei de 231.000 de lei pentru investiții prin credite bugetare
Investițiile propuse sunt detaliate în tabelul de mai jos:
Programul de investiții al Direcției Patrimoniu
Programul de investiții al Poliției Locale
Programul de investiții al Direcției de Administrare Piețe
Proiectul de buget pe anul 2021 al municipiului, precum și programul investițiilor Primăriei Bistrița pe anul 2021 pot fi consultate pe pagina de internet a Primăriei Bistrița.
Municipalitatea a inițiat deja procedura de consultare publică cu privire la proiectul de buget pe anul 2021, în conformitate cu prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale.
Persoanele interesate pot trimite sesizările, observațiile, punctele de vedere până la data de 10 aprilie 2021, la adresa de email: primaria@primariabistrita.ro sau pot depune adrese scrise la Centrul de relații cu publicul de pe strada Gheorghe Șincai nr. 2.
In proiectul de program de investitii publice pe anul 2021, la a Secțiunea Transporturi, capitolul 84.02.03. – Transport rutier defalcat, este prevăzut la punctul 4 -Centrul intermodal de transport public str. Gării- Tărpiului -Industriei, mun. Bistrita, desi primarul Ioan Turc a declarat in repetate rânduri că renuntă la acest obiectiv pe care l-a numit pe bună dreptate o aberatie marca Cretu.
Si asta pentru că după mintea fostului primar Ovidiu Cretu, centrul intermodal de transport urma să fie o platforma de beton cocotată peste peroanele de tren ceea ce reprezintă o solutie complicată, costisitoare si inutilă cu atat mai mult cu cat activitatea feroviară in gara Bistrita este redusă la cateva trenuri de călători. Pe de alta parte nu se rezolva nici problema fluidizării circulatiei auto in zona garii. Dimpotriva, accesul pe platforma betonată deasupra peroanelor de tren, presupune construirea unor rampe care complică si mai mult circulatia, intrucat străzile din jurul gării sunt destul de inguste.
Prin definitie, centrul intermodal de transport reprezintă un sistem de terminale care facilitează utilizarea in mod succesiv a cel putin două moduri de transport si nu are nici o legatură cu platforma cocotată peste calea ferată. De aceea, o solutie mai ratională si posibil de realizat ar putea fi eliminarea tuturor liniilor secundare de manevra care ies din gara spre Unirea, astfel incat sa ramana doar linia principala care duce spre Bistrita Bargaului. Operatiunile de manevra feroviara ar putea fi mutate in partea de vest a garii prin construirea unui triaj intre pasarela veche si pasarela nouă. Dacă va fi mutată inclusiv activitatea de transcontainer CFR din gara Bistrita, atunci platforma de beton pentru centrul intermodal devine absolut inutilă deoarece in locul ramas s-ar putea construi un sir de peroane pentru autogara, fara a mai fi nevoie de platforma suspendată. Astfel, gara Bistrita fiind cap de linie ar putea fi amenajata precum Gara de Nord din Bucuresti in care intră si ies doar trenurile de călători. Circulatia feroviară spre Bistrita Bargăului este extrem de redusă si prin urmare legatura intre strada Garii si Tarpiului s-ar putea realiza printr-un pasaj subteran pentru autoturisme , sau chiar si printr-o trecere la nivel.
Astfel, prin eliminarea liniilor de manevră s-ar putea deschide circulatia auto intre Strada Garii si Tarpiului prin trecere la nivel cu calea ferata peste o singura linie, la fel ca pe strada Cuza-Voda sau Ioan Slavici. De asemenea ar putea fi amenajata o trecere la nivel si in zona strazii Romana, ceea ce ar fluidiza si mai mult circulatia auto in zona de peste calea ferata.
La capitolul 67.02.05.03- „Intretinere grădini publice, parcuri, zone verzi, baze sportive si de agrement” apare punctul 5, intitulat „Intervenții de urgență în urma alunecării de teren pe amplasamentul pârtiei de schi din Complexul Sportiv Polivalent Bistrita”.
Nu-i prima dată când la Pârtia Cocoș se manifestă fenomenul de alunecare de teren. Mai precis, în anul 2018 au avut loc alunecări de teren în amonte de lacul artificial din care sunt alimentate tunurile de zăpadă. Atunci comisia de evaluare a pagubelor, a constatat că lacul de acumulare și lucrările din zona acestuia au suferit grave degradări, stabilind totodată că alunecarea este activă.
Tot atunci s-a făcut o rectificare bugetară pentru realizarea unei expertize tehnice si îneperea lucrărilor de consolidare si punerea în siguranță a zonei respective. Numai că fiind vorba de o alunecare activă, iată că fenomenul a reapărut cu intensitate mai accentuată a degradărilor. Fostul primar Ovidiu Crețu spunea că înainte de amenajarea pârtiei Cocoș nu s-a făcut un studiu geo temeinic pe fiecare metru pătrat, pentru că ar fi costat foarte mult, desi se stie că dealurile Bistritei sunt alcatuite din structuri sedimentare monoclinale si cute diapire dezvoltate pe invelisuri neozoice inclinate. Aceste dealuri sunt predispuse alunecarii de teren, proces care consta in deplasarea unei mase se pamant aflata in panta, ca urmare a umectarii puternice . Alunecarile de teren sunt asociate cu fenomenele de eroziune, iar padurea prin vegetatia lemnoasa protejeaza solul impotriva eroziunii si reduce riscul alunecarilor de teren. Acolo unde se defriseaza padurea sunt necesare lucrari complexe de consolidare impotriva alunecarilor de teren care sunt foarte costisitoare.
Orice manual de „Imbunatatiri Funciare” subliniaza faptul ca defrisarea padurii favorizeaza alunecarile de teren si recomanda impadurirea ca masura de prevenire a fenomenelor de alunecare.
Chiar si in cazul unor lucrări de consolidare impotriva alunecărilor de teren cu ziduri de sprijin din beton, acestea nu au făcut fată stopării fenomenului. De aceea se recomandă ca si astfel de lucrari să fie asociate cu impăduriri si nicidecum cu defrisarea pădurii.
In aceste conditii investitia prevăzută la punctul 10- Instalatie de vară tip „Alpine Coaster” pe amplasamentul pârtiei de schi din Complexul Sportiv Polivalent Bistrita, devine inutilă.