Primăria Bistrița angajează inginer pentru Disciplina în Construcții! Salariu: 5.000 de lei + 1.000 de lei/norma de hrană! Program: 8 ore/zi, de luni până vineri!

Primăria Bistrița organizează un concurs pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată, a funcției publice de execuţie, vacante, de poliţist local, clasa I, grad profesional asistent, la Biroul disciplina în construcţii din cadrul Serviciului control – Poliţia Locală a Municipiului Bistriţa.

Primăria Bistrița a scos la concurs postul de LUX, dar niciun candidat nu și-a depus dosarul de înscriere, deși salariul este super-tentant: 4.750 de lei BRUT plus încă 1.000 de lei normă de hrană. În aceste condiții, concursul din luna noiembrie s-au reluat iar candidații pot să-și depună dosarul de înscriere până în 9 ianuarie.

Disciplina în construcții este un compartiment al Poliției Locale aflat în subordinea primarului Municipiului Bistrița.

Condiții de înscriere la concurs:

– absolvent studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în specializarea construcţii civile, industriale şi agricole;

– vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 1 an.

Un polițist local, nivel superior, grad asistent la Disciplia în Construcții are 4.750 de lei salariul BRUT, plus norma de hrană în valoare de 1.000 de lei/lună!

Ce salarii iau funcționarii din Primăria Bistrița!

Fiecare funcție din organigrama Primăriei Bistrița are un coeficient atribuit, care se înmulțește cu salariul minim. În funcție de ierarhie, studii și vechime funcționarii iau salarii BRUTE cuprinse între 17.000 lei (primarul) și 3.500 de lei.

– primar: 17.100 lei– secretar – 13.680 de lei
– arhitect șef – 13.490 lei
– director exec. – 13.300 lei
– director exec.adj. – 11.400 lei
– șef serviciu – 10.450 lei
– şef birou. – 10.000 lei
– consilier, consilier juridic, inspector (superior) – 6.650 lei .
– inspector/referent/referent de specialitate (debutant) 3.420 de lei .

Salariile de bază pentru funcţiile de conducere au inclusă gradaţia aferentă tranşei de vechime în muncă, la nivel maxim.

Conform Regulamentului Poliției Locale:

ART.10. – În domeniul urbanismului, disciplinei în construcţii şi al afişajului stradal, Poliţia locală are următoarele atribuţii:

a) efectuează controale pentru depistarea construcţiilor şi organizărilor de şantier fără autorizaţie de construire sau desfiinţare, inclusiv a construcţiilor cu caracter provizoriu, sau care nu respecta autorizaţiile emise;

b) verifică sesizările şi reclamaţiile persoanelor fizice şi juridice referitoare la disciplina în construcţii;

c) participă la acţiunile de demolare/dezmembrare/dinamitare a construcţiilor şi a organizărilor de şantier fără autorizaţie de construcţie efectuate fără autorizaţie, pe domeniul public sau privat al municipiului Bistriţa ori pe spaţii aflate în administrarea autorităţilor administraţiei publice locale sau a altor instituţii/servicii publice de interes local, prin asigurarea protecţiei perimetrului şi a libertăţii de acţiune a personalului care participă la aceste operaţiuni specifice;

d) verifică executarea lucrărilor de reparaţii a părţii carosabile şi pietonale şi aplică sancţiuni contravenţionale în cazul nerespectării condiţiilor impuse în autorizaţia de construire;

e) sesizează instanţele de judecată şi organele de urmărire penală cu privire la continuarea construcţiilor fără autorizaţie faţă de care s-a dispus sistarea execuţiei lucrărilor sau pentru lucrări ce se efectuează la monumente istorice în zona de protecţie a monumentelor istorice fără autorizaţie de construcţie sau cu nerespectarea acesteia;

f) participă la recepţia lucrărilor de construire în zona de competenţă;

g) constată, după caz, conform atribuţiilor stabilite prin lege, contravenţiile

h) privind disciplina în domeniul autorizării executării lucrărilor în construcţii şi înaintează procesele-verbale de constatare a contravenţiilor, în vederea aplicării sancţiunii primarului municipiului Bistrita în a cărui rază de competenţă s-a săvârşit contravenţia sau persoanei împuternicite de primar.

i) verifică respectarea normelor legale privind construcţiile şi împrejurimile degradate.

Concursul constă în 3 probe: selecția dosarelor, probă scrisă și interviu.

21 decembrie 2018 – 9 ianuarie 2019 : se depun dosarele
22 ianuarie – proba scrisă
30 ianurie – interviul .

CLICK pentru mai multe detalii

2 comments

  1. Sa spunem ca salariul este brut iar din sumele afisate 58,5 % este in buzunar
    Adica din salariu brut de 6650 lei intra in buzunar 3890 lei
    Multumesc,

  2. Balan Marius - contribuabil

    Anunt important; primaria B-ta angajeaza inginer pt. HARABABURA in constructii. Concurentului i se cere sa nu vada nimic din ce se pregateste si sa pupe inelul sefului care il angajeaza. Mereti in DOBA tovarasi !

error: Content is protected !!