Negocierile dintre Primăria Bistrița și Grupul Teraplast – referitoare la achiziția unui teren în suprafață de 1,6 hectare situat în zona șoselei de centură din municipiu – au eșuat.
Viceprimarul municipiului Bistrița, Gelu Muthi, spune că a primit informații ca terenul respectiv ar fi fost deja vândut unui alt cumpărător. Acesta se declară extrem de dezamăgit de modul în care reprezentanții marii companii au ales să comunice cu Primăria Bistrița.
”Problema pieței, cel puțin din punctul meu de vedere și al domnului primar, este o problemă de actualitate, pe care vrem să o rezolvăm. Povestea Teraplast este o poveste puțin ciudată, pentru că nici în moemntul de față noi nu am primit răspuns scris că nu sunt de acord cu plata în două tranșe, dar pe alte surse am înțele că ei deja l-au vândut. Cu siguranță dacă ei comunicau cu noi, spuneau la momentul potrivit că cineva le-a oferit un preț mai mare, cu siguranță noi nu ofeream atâta. Pot să spun că simt că am fost folosiți. Mi-aș fi dorit o altă relație între noi și Teraplast, cel puțin din punct de vedere al comunicării. Aș fi înțele că dacă au primit o ofertă mai bună cu siguranță da, trebuie acceptat pentru că suntem într-o zonă în care se fac bani și asta este. Dar, încă o dată spun, ne-au întârziat mult faptul că nu au comunicat cu noi”, a declarat viceprimarul Gelu Muthi.
În aceste condiții, Primăria Bistrița reia procedura și se află din nou în căutarea unui teren potrivit pentru realizarea unei piețe en-gros, pentru că reprezentanții Primăriei Bistrița spun că nu se va renunța la această idee.
Astfel, proprietarii care dețin teren și care ar fi dispuși să îl vândă pot trimite oferte de preţ. Municipalitatea preferă ca terenul să fie situat în zona șoselei de centură, mai exact în zona cuprinsă între intersecţia dintre punctul de control de la Viişoara şi intersecţia cu strada Drumul Dumitrei Vechi, cu front la stradă de minim 30 m şi acces direct din Calea Clujului sau Drumul Cetăţii.
Oferta de preț împreună cu actele de proprietate (extrase de carte funciară, planuri de situaţie şi amplasament, planuri de încadrare în zonă), se pot depune la Registratura Primăriei municipiului Bistriţa de pe strada Gheorghe Şincai, numărul 2.
Pentru terenul Teraplast în suprafață de 1.6 hectare, Primăria Bistrița ar fi fost dispusă să plătească aproximativ 3 milioane de lei.