Primăria Bistrița intenționează să acceseze un nou împrumut, în valoare de 49 de milioane de lei. Vezi cum vor fi folosiți banii!

 

Primăria Bistrița intenționează să acceseze un nou credit în valoare de 49 de milioane lei, bani pe care îi va folosi pentru cofinanțarea cheltuielilor necesare realizării a 24 de obiective de investiții finanțate cu fonduri europene.

Un proiect de hotărâre care prevede acest lucru se află pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Local Bistrița de joi, 30 mai.

În anul 2019, la nivelul municipiului Bistrița se află în derulare diverse proiecte importante de investiții, finanțate cu fonduri europene, în valoare de 365 milioane lei dintre care amintim următoarele: reconfigurare axa de transport public, linie verde de transport public, centru intermodal de transport public, amenajare piste de ciclisti, reabilitare și modernizare școli publice, îmbunătățirea eficienței energetice a blocurilor de locuințe. Pentru toate aceste obiective de investiții există documentație tehnico-economică aprobată, iar pentru unele există contracte de finanțare semnate și se află în faza de contractare a lucrărilor. Realizarea acestora presupune însă existența unor importante resurse financiare, resurse care nu se regăsesc în totalitate în bugetul local al municipiului Bistrița”, explică municipalitatea, în expunerea de motive a proiectului de hotărâre care va fi dezbătut de consilierii locali.

O soluție alternativă utilizată de către autorităţile publice pentru atragerea rapidă a capitalului necesar realizării obiectivelor de investiţii de interes local este contractarea unui împrumut care să fie avantajos din punct de vedere economic (costurile creditului, dobânda şi comisioanele să fie cât mai mici).

”În acestă situaţie propunem aprobarea contractării unei finanțări rambursabile interne prin credit bancar de tip linie de finanțare revolving în valoare de maxim 49 milioane lei, cu o maturitate de maxim 20 ani, din care 3 ani perioadă de grație, credit care pentru a fi cât mai avantajos din punctul de vedere al costurilor va fi obținut prin licitație publică. Contractarea împrumutului se va face pentru finanțarea cheltuielilor, inclusiv a celor neeligibile asociate proiectelor de investitii finanțate prin fonduri structurale ale Uniunii Europene din perioada de programare 2014-2020 conform Anexei la Proiectul de Hotărâre”, mai arată administrația locală.

Totodată, municipalitatea mai sublinează că ”potrivit legii 273/2006, împrumuturile contractate de unităţile administrativ-teritoriale pentru asigurarea prefinanţării şi/sau cofinanţării proiectelor care beneficiază de fonduri externe nerambursabile de preaderare şi postaderare de la Uniunea Europeană nu sunt luate în considerare la calculul gradului de îndatorare în momentul trimiterii cererii pentru autorizarea contractării împrumutului. Cu toate acestea, chiar dacă ar fi să calculăm gradul de îndatorare prin luarea în considerare a tuturor contractelor de împrumut existente, inclusiv a noului împrumut, la o dobânda estimativă a pieţei bancare, acesta se situeaza sub 12% față de  30% aşa cum prevede „Legea finanţelor publice locale””.

Cele 24 de obiective pentru care municipalitatea intenționează să acceseze un nou împrumut sunt:

4 comments

  1. Aveți nevoie de un împrumut rapid pe termen lung sau scurt, cu o rată a dobânzii relativ mică, de până la 2%? Oferim împrumut de afaceri, împrumut personal, împrumut pentru locuințe, împrumut auto, împrumut pentru studenți, împrumut de consolidare a datoriilor e.t.c. indiferent de scorul dvs. de credit.
    Împrumuturi personale (sigure și nesigurate)
    Împrumuturi de afaceri (sigure și nesigurate)
    Împrumut de consolidare și multe altele
    Contactați SUA pentru mai multe informații despre oferta de împrumut și vă vom rezolva problema financiară. contactați-ne prin e-mail:? (georgewilliamsloanfirm333@gmail.com)

  2. Aveți nevoie de un împrumut garantat și negarantat? Împrumuturi pentru investitori? Împrumuturi auto? Împrumuturi pentru afaceri? Imprumuturi personale? Împrumuturi internaționale. Vă rugăm să ne trimiteți un e-mail dacă sunteți interesat. E-mail: (dakany.endre@gmail.com)

    Ofertă de împrumut urgent.

  3. Căutați un împrumut autentic? Vreau să folosesc această ocazie pentru a informa pe toată lumea că doamna Mary William o împrumutător privat de împrumut, care oferă împrumuturi pentru oportunități de viață. Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a vă achita datoriile sau aveți nevoie de un împrumut pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ați fost respins de bănci și de alte instituții financiare? Aveți nevoie de un împrumut de consolidare sau de ipotecă? căutați mai multe pentru că suntem aici pentru a vă face toate problemele financiare un lucru din trecut. Acordăm fonduri persoanelor fizice care au nevoie de asistență financiară, care au un credit rău sau au nevoie de bani pentru a plăti facturile, să investească în afaceri la o rată de 2%. Vreau să utilizez acest mediu pentru a vă informa că oferim asistență fiabilă și beneficiară și că vom fi dispuși să oferim un împrumut. Așadar, contactați-ne astăzi prin e-mail la:
    (marywilliam902@gmail.com) Deci, dacă doriți să obțineți un împrumut de la compania mea, puteți să ne contactați astăzi.

    Creditele disponibile pe care le oferim sunt:

    1. Împrumut personal
    2. Împrumut de afaceri
    3. Împrumut de investiții
    4. Împrumut pentru locuințe și multe altele

    Așadar, contactați-ne astăzi prin e-mail la:
    (marywilliam902@gmail.com) Deci, dacă doriți să obțineți un împrumut de la compania mea, puteți să ne contactați astăzi.
    Mulțumesc

  4. Bună ziua tuturor.
    Sunt aici pentru a împărtăși comentariile care vor fi minunate pentru cei care au nevoie de un împrumut. Numele meu este doamna Elena Burlacu din orasul Ramnicu Valcea din Romania. Aici și aș dori să recomand ajutorul extraordinar pe care îl obțin de la doamna Esther Patrick,
    Cu tot respectul, mama doamnei Esther mi-a dovedit că „cel care stă între tine și obiectivul tău este o poveste nerezonabilă care îți păstrezi mereu de ce nu poți ajunge” de Jordan Belfort are dreptate. După ani de căutări pentru un împrumut, am primit-o în sfârșit de la Esther Patrick. Deci, Oamenii mei, cred că este timpul să știm cine este corect, de înțeles și cine ne poate ajuta într-adevăr, pentru ca toți să ajungem la obiectivul nostru de a găsi un împrumut din diferite motive. Contactați doamna Esther Patrick prin e-mail: (estherpatrick83@gmail.com)

    Astăzi pentru un împrumut și nu ezitați să-i spuneți iubitului dvs. o dată despre Esther Patrick pentru că este o mamă de bună calitate și mi-a împrumutat împrumutul pe care îl folosesc pentru a-mi plăti facturile la spital, puteți, de asemenea, să mă contactați prin acest e-mail: (elenaburlacu35@gmail.com). dacă aveți vreo îndoială. vă rog, ea este singura persoană de încredere și de încredere.

    Când totul este spus și făcut, se spune mai mult decât se face. Așa că trăiți adevărul. Descoperă-ți dragostea și doresc să-i mulțumesc și prietenei mele, Gloria Johnson, care mi-a prezentat-o ​​doamnei Esther Patrick, așa că imediat entuziasmul tău și-ți aplică visele. Pune-ți vorbele. Îmbrățișați-vă binecuvântarea și lăsați-ne să ne amintim în această zi.
    Contactați doamna Esther Patrick prin e-mail: (estherpatrick83@gmail.com)
    Mulțumesc tuturor că Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți.

error: Content is protected !!