Primăria Bistrița le reamintește locuitorilor orașului că au obligația de a îndepărta zăpada și gheața de pe trotuarele din fața imobilelor.
Potrivit administrației locale, ”atât Ordonanța nr. 21 / 2002, cât și Hotărârea nr. 153 / 2009 a Consiliului Local al municipiului Bistrița, prevăd pentru persoanele fizice și juridice obligația de a îndepărta zăpada și gheața de pe trotuarele din dreptul clădirilor și incintelor în care își desfășoară activitatea sau locuiesc”.
Astfel, Ordonanța nr. 21 / 30.01.2020 privind gospodărirea localităților urbane și rurale prevede că atât instituțiilor publice, cât și persoanelor fizice și juridice le revine obligația de a îndepărta zăpada și gheața de pe trotuarele din dreptul imobilelor pe care le au în proprietate și de pe locurile de parcare pe care le folosesc, potrivit normelor stabilite de consiliile locale.
De asemenea, și Consiliul Local al municipiului Bistrița, prin Hotărârea nr. 153 / 2009, a stabilit obligațiile generale ale instituțiilor publice, ale agenților economici, ale asociațiilor de proprietari ale celorlalte persoane juridice, precum și ale tuturor persoanelor fizice, care au obligația ”să asigure îndepărtarea zăpezii și gheții de pe trotuarele din dreptul clădirilor și incintelor în care își desfășoară activitatea sau în care locuiesc, până cel târziu la ora 9 dimineața. Zăpada și gheața îndepărtate se vor depune pe carosabil lângă bordură fără să împiedice circulația și scurgerea apei în canalizare”.