Primăria Bistrița organizează o licitație publică pentru vânzarea unui apartament situat într-o clădire din zona centrală a orașului.
Este vorba despre un apartament situat la etajul 1 al unui imobil de pe strada Gheorghe Șincai nr. 3, cu o suprafață utilă de 44,2 mp.
Licitația va avea loc în data de 28 august 2025, de la ora 14:00, la sediul Primăriei Bistrița din Piața Centrală nr. 6.
Potrivit municipalității, prețul minim de vânzare de la care începe licitația este de 170.217 lei (34.200 euro), la care se adaugă TVA.
Persoanele interesate să participe la licitație pot obține documentele necesare pentru înscriere începând cu 5 august, de la sediul Direcției Patrimoniu (str. Gh. Șincai nr. 2, etaj) sau le pot descărca de pe site-ul primăriei: www.primariabistrita.ro, la secțiunea Anunțuri > Toate anunțurile.
Dosarele de participare trebuie depuse până cel târziu la data de 27 august, ora 16:00, la Registratura Direcției Patrimoniu, Ghișeul nr. 7 (str. Gh. Șincai nr. 2, parter).
Mai multe informații sunt disponibile la 0374-548.234 sau în anunțul postat pe pagina de internet a Primăriei Bistrița.