Primăria Rodna organizează cursuri gratuite de perfecționare pentru tineri

Primăria Rodna va organiza, în mod gratuit, cursuri de perfecționare destinate tinerilor cu vârste între 16 și 30 de ani. Pot participa la cursuri atât persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, cât și cele care doresc să îți îmbunătățească abilitățile și cunoștințele, cu condiția ca acestea să nu aibă deja un loc de muncă și să nu urmeze niciun program educațional sau de formare.

”Indiferent dacă ești în căutarea primului tău loc de muncă, cauți un alt job sau vrei să îți îmbunătățești abilitățile curente, dorim să te ajutăm să mergi la sigur. Organizăm gratuit cursuri de perfecționare pentru tinerii cu vârste între 16 și 30 de ani care nu sunt încadrați profesional și nu urmează niciun program educațional sau de formare, dar și pentru persoanele de peste 30 de ani care fac parte din câteva categorii”, este anunțul postat pe pagina de Facebook a Primăriei Rodna.

Instituția adaugă că pot participa la cursuri și persoanele de peste 30 de ani care fac parte din următoarele categorii: persoane inactive, șomeri, șomeri de lungă durată, șomeri cu nivel redus de competențe, tineri cu vârsta de peste 30 de ani, persoane cu dizabilități, persoane din comunități marginalizate, persoane din zone rurale care nu sunt ocupate și/sau trăiesc din agricultura de subzistență, persoane cu vârsta de peste 55 de ani, persoane aparținând minorităților, persoane eliberate din detenție, într-un termen de cel mult 12 luni calculat de la momentul eliberării din detenție până la momentul intrării în operațiune, refugiați și persoane beneficiare ale unei forme de protecție internațională care au permis de ședere și drept de muncă în România.

La cursuri pot participa și persoane din localitățile din apropierea comunei Rodna.

”Împreună dezvoltăm cele mai bune aptitudini pentru cerințele actuale din piața muncii. Ulterior, ne vom implica personal în găsirea locului de muncă în cel mai scurt timp posibil. Prin simpla completare a chestionarelor noastre ești mai aproape de locul de muncă perfect pentru tine. Pentru mai multe detalii, vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon 0746 484 899 (Daniel Frunza) și 0760 863 306 (Anuta Domide) sau la sediul primăriei”, au mai precizat reprezentanții Primăriei Rodna.

Înscrierile se fac pe parcursul acestei săptămâni, termenul limită fiind 13 septembrie 2024.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!