Primăria municipiului Bistrița a ÎNCHIS pentru o zi Ștrandul Codrișor, în vederea realizării unor măsuri de protecție recomandate de Direcția de Sănătate publică și Oficiul pentru Prorecția Consumatorilor. Aceste măsuri vin ca urmare a unui incident din 5.07.2020, când o persoană s-a tăiat într-o bucată de gresie desprinsă.
Primarul Crețu a fost în inspecție la Ștrand și a verificat calitatea lucrărilor la 2 ani de la inaugurare.
2 ani de șantier și 1 milion de euro cheltuiți pentru un ștrand care arată la fel ca acum 30 de ani!
Ștrandul Codrișor arată ca acum 30 de ani deoarece tema de proiectare impusă a prevăzut o REABILITARE. Lucrările realizate de firma RECORD, au implicat modificări la nivelul structurii de rezistență a bazinului și terasei, dar mai ales înlocuirea instalațiilor de filtrare și recirculare a apei
Executantul lucrărilor de modernizare a Ștrandului municipal Codrișor va face pe parcursul zilei de mâine toate aceste amenajări și reparații, care se constituie în măsuri de protecție suplimentare, menite să asigure condiții optime celor care doresc să beneficieze de facilitățile oferite în această locație.
Deschiderea Ștrandului municipal Codrișor este programată pentru ziua de sâmbătă, 11.07.2020, demers condiționat de avizul celor două instituții care au emis setul de măsuri suplimentare de protecție.
Citiți și:
“Scump la tărâţe şi ieftin la făină”. Această zicală se potriveste perfect in cazul lucrărilor de reabilitare efectuate intre anii 2015 – 2017 la Strandul Codrisor in mandatul primarului drujbă.
În proiect de reabilitare au fost incluse amenajări obligatorii precum: sistem de filtrare, tratare şi recirculare a apei cu preaplin pentru cele trei bazine, bazin de compensare şi sala echipamentelor, reţele de canalizare, amenajarea aleilor de legătură, dotarea cu mobilier urban (şezlonguri de lemn, umbrele de soare, bănci, banchete pentru tribună, coşuri de gunoi, cişmelele de apă), refacerea duşurilor exterioare, amenajarea unui spaţiu de joacă pentru copii şi a unui teren de sport multifuncţional destinat jocurilor cu mingea (baschet, volei/fotbal-tenis, minifotbal), amenajarea vestiarelor, a unui chioşc la intrarea în incintă şi a unui panou informativ de afişaj cu harta Ştrandului Codrişor, refacerea grupului sanitar, inclusiv dotarea acestuia cu obiecte sanitare adaptate persoanelor cu dizabilităţi, amenajarea spaţiilor verzi, zonă distinctă pentru picnic dotată cu mese şi bănci, grătare, locuri pentru ceaun, cişmele cu apă potabilă, coşuri de gunoi, toalete ecologice şi pichet de incendiu, realizarea unei instalaţii de sonorizare şi trei locaţii pentru conexiune hot-spot wireless la internet, realizarea sistemului de iluminare de incintă şi supraveghere video pentru obiectivele principale, înlocuirea gardului existent cu o împrejmuire transparentă.
Diferenta dintre variantele de reabilitare era dată de modul de acoperirea bazinului olimpic (pentru adulţi) in vederea prelungirii perioadei de utilizare a bazinului , cu un consum minim de energie şi reducerea pierderilor de apă. Consiliul Local a optat atunci în septembrie 2014 pentru varianta nr. 1, cea mai ieftină, de acoperire bazine cu folie şi utilizare panouri solare, în locul variantei nr.3 care prevedea închiderea bazinului pentru adulţi cu structură metalică cu pereti verticali din panouri mobile şi acoperiş retractabil combinat cu utilizarea de panouri solare şi pompe de căldură, care ar fi permis functionarea bazinului olimpic tot timpul anului. In plus, varianta 3 ar fi protejat mai bune finisajele la bazine fără a fi necesară refacerea lor in fiecare an cu cheltuieili suplimentare.