În acest final de săptămână, la Bistrița se desfășoară prima ediție a Festivalului ”Legendele Cetății”, un eveniment organizat de Primăria Bistrița și Palatul Culturii. Potrivit primarului Ioan Turc, scopul principal al festivalului este de a pune în valoare zona veche a orașului și de a oferi bistrițenilor posibilitatea de a petrece timpul liber într-un mod cât mai plăcut.
”Bistrița are ce oferi, de aceea am gândit acest concept. Ne dorim să punem în valoare patrimoniul construit, patrimoniul vechi al orașului. Mă refer la Turnul Dogarilor, la fragmentele de zid, la clădirea Palatului Culturii, la pasaje, la Parcul Regele Mihai I al României. Discutăm despre zona centrală, despre vechiul burg, dar în același timp ne propunem să readucem în actualitate și vechile legende, legendele medievale ale cetății. (…) Am gândit acest festival cât se poate de versatil, în așa fel încât fiecare bistrițean să se simtă bine. Avem zone de pictură, lectură, modeling, avem și zonă de restaurare, unde meșteșugarii arată ceea ce știu, am gândit zone de proiecții de film, de divertisment, zone unde oamenii pot să deguste din bunătățile care se pregătesc în acest oraș sau în acest județ, pentru că avem o deschidere cât se poate de generoasă. Oamenii pot participa acolo unde se regăsesc mai bine. Este un concept cât se poate de generos, cât se poate de bine intenționat și feedback-ul se vede. Copiii se uită la desene animate, au parte de proiecții de film, părinții lor pot participa la concerte de jazz, de folk, pot să vadă ceea ce meșteșugarii au de oferit, pot să deguste din bucatele pe care le pregătesc cei din zona de food. Fiecare are ceva de făcut. Cred că este un concept interesant”, a spus primarul Ioan Turc.
Edilul Bistriței afirmă că Festivalul ”Legendele Cetății” va continua și în viitor.
”Vom merge pe aceeași linie. O să vedeți. Vom crește acest festival și vom încerca să îl facem un festival internațional”, a adăugat Ioan Turc.
Mai mult, municipalitatea își propune să restaureze Turnul Dogarilor și să pună în valoare întreaga zonă din jurul acestuia.
”Această zonă are un potențial enorm. Sunt locuri care au o energie pozitivă și e suficient să treci pe lângă ele ca să vezi că au ceva de dăruit. Acest loc este unui dintre ele și de aceea am solicitat să fie înlocuit gardul, să fie puse aceste gradene și să încercăm, înainte de a veni cu un proiect de investiții, să gândim proiecte culturale aici. Această zonă va fi transformată într-o oază de cultură și de divertisment pentru că vom construi aici, pe acest amplasament, un teatru de vară cu toată logistica pe care el o presupune. Va fi o încântare. Sunt absolut sigur de acest lucru. Bistrițenii vor vedea Turnul Dogarilor și fragmentele de zid restaurate și puse în valoare prin evenimente cât se poate de potrivite, vor putea să vadă aici o viață culturală așa cum acest oraș merită. Atunci când ai cerere pe piață, oferta trebuie să vină neîntârziat. Acest lucru se va întâmpla în cel mult 48 de luni, dar noi încercăm și mai repede. Așteptăm să fie deschisă linia de finanțare. Între timp noi am pregătit documentația. Odată ce linia de finanțare va fi deschisă, noi vom fi acolo pentru a lua bani europeni pentru a îi valorifica și a îi întoarce către comunitate”, a completat Ioan Turc.
Prima ediție a Festivalului ”Legendele Cetății” a început vineri, 22 septembrie, și se va încheia duminică, 24 septembrie.
Programul din ultima zi a festivalului este următorul:
– ora 16.00 – Besmeth
– ora 16:30 – Halta H
– ora 17:00 – recital de chitară (Piața Dominicană)
– ora 17:00 – Mircea Tiberian și Natalia Trohin
– ora 18:00 – Trigon
– ora 19 – DS Project Orchestra și Dima Berlinski.
Am fost în toate zilele la Festivalul de muzică și meșteșuguri locale și am văzut același peisaj: cârnați, frigărui, grătare, bere, mititei, plus că de la boxe se auzea o muzică ”străinească” de-ți plesnea timpanul. Oare cu ce scop a fost inițiat acest festival ? Nu am văzut nici un artist renumit de muzică ușoară, sau de muzică populară, sau vreo formație, vreo orchestră, ansamblu artistic. Nimic, nimic, nimic. Mai rău ca la bâlci. Păcat de banii investiți în acest Proiect, care cu istoria, arta, cultura, etnografia, meșteșugurile, nu are nici o legătură. Doar cu gastronomia. Păcat…