Municipiul Bistrița va deveni centru național olimpic de natație, spune primarul Ioan Turc, care anunță că o ”bijuterie arhitecturală” va fi ridicată pe un vechi amplasament din zona Cocoș.
Potrivit edilului, Compania Națională de Investiții, căreia Primăria Bistrița i-a pus la dispoziție terenul cu utilitățile aferente, va construi lângă Dealul Cocoș un bazin olimpic cu cele mai moderne facilități pentru natație.
”Obiectivul de investiții finanțat cu bani de la Guvern vine să înlocuiască un proiect eșuat al vechii administrații, prin care se dorea construirea unui aquapark cu bani de la bugetul local. Această investiție în valoare de 175 milioane lei, pentru care CNI a anunțat licitația privind studiul de fezabilitate, vine să completeze proiectul de succes „Școala de înot”, pe care l-am inițiat după preluarea mandatului de primar și prin care, pentru aproape 1000 de elevi din clasele 0-IV, au fost oferite lecții gratuite de natație la bazinele private existente în municipiu, fiind singurul program de acest fel din România. Noul edificiu va crea oportunitatea desfășurării și organizării de activități sportive școlare și extrașcolare, a unor competiții naționale și internaționale (de înot și polo), ducând, pe termen lung, la o creștere economică și crearea de noi locuri de muncă. De asemenea, se are în vedere amenajarea terenului existent din punct de vedere arhitectural, peisagistic și funcțional”, a explicat primarul Ioan Turc.
Mai concret, clădirea zonei competiționale va cuprinde:
- bazin de înot olimpic pentru competiții de înot și polo pe apă, după standardele FINA (“terenul” pentru competițiile de polo se amenajează în piscina pentru competițiile de înot);
- instalații automatizate de alimentare/evacuare și filtrare a apei;
- instalații de sterilizare în tratarea apei;
- locuri pentru spectatori (gradene);
- spații tehnice;
- vestiare, grupuri sanitare, inclusiv pentru persoane cu dizabilități, saune, garderobă, dușuri, sală kinetoterapie, bazin de recuperare cu hidromasaj, sală fitness;
- holuri acces;
- cabinet medical;
- sală de mese, sală de sedințe, bufet, birouri, încăpere media.
Clădirea de antrenament și agrement se va realiza pe scheletul vechii investiții (nu înainte ca fundațiile deja executate sa fie expertizate tehnic) și va cuprinde:
- bazin semiolimpic pentru copii;
- bazin semiolimpic pentru antrenamente;
- instalații automatizate de alimentare/evacuare și filtrare a apei;
- instalații de sterilizare în tratarea apei;
- locuri pentru spectatori (gradene);
- spații tehnice;
- vestiare;
- sală de conferințe pentru minim 300 de persoane;
- spații cazare cu minim 5 camere (independente funcțional);
- holuri acces;
- corp de legătură – construcție nouă ce va face legătura între clădirea zonă competițională și clădirea de antrenament și agrement;
- parcare – luminată și dimensionată pentru minim 300 de persoane, dotată cu minim 5 puncte de încărcare pentru mașini electrice;
- panouri fotovoltaice – posibilitatea realizării unei suprafețe cu panouri fotovoltaice în vederea susținerii consumului energetic al clădirii.
Pe de altă parte, mai trebuie amintit că, în zona fostei baze Mecanica, Primăria Bistrița va construi un complex acvatic de agrement care va oferi o serie extinsă de facilități pentru relaxare.
Îl credem și o să-l votăm !???? Pentru că acum are bani Gârlă.
Le-a tăiat drepturilor conferite prin Lege, bolnavilor cu Certificat de handicap, angajați în Primărie. A făcut economie maaare!!!!