Primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc, a avut, joi, o nouă întâlnire cu conducerile Supercom și ADI Deșeuri, pentru a găsi soluții de îmbunătățire a curățeniei în municipiu și, prioritar, a colectării selective.
”Am remarcat niște pași în direcția bună, mai ales dinspre operatorul de salubritate, fiind vizibile progrese în sectorul stradal”, a spus Ioan Turc.
Recent, compania Supercom a achiziționat un utilaj special cu care va acționa prin oraș:
În timpul întâlnirii, primarul le-a transmis celor de la Supercom și ADI Deșeuri că municipalitatea, prin Administrația Fondului de Mediu, va derula un proiect de implementare a platformelor îngropate cu sistem hidraulic pentru gunoiul menajer.
”În ce privește deșeurile reciclabile, după efectuarea unor analize de oportunitate, ele vor fi preluate fie prin același sistem subteran (dar cu un număr mai mare de pubele), fie în varianta supraterană, în țarcuri bine delimitate, cu acces doar pentru locuitorii din zonă”, a mai completat Ioan Turc.
Pentru municipiul Bistrița, va fi organizată o campanie particularizată de conștientizare și mediatizare a avantajelor reciclării deșeurilor colectate selectiv, deoarece până acum vechile acțiuni de popularizare, derulate de ADI Deșeuri, nu și-au atins ținta.
Potrivit primarului, noul director executiv al ADI Deșeuri, Cristian Niculae, și-a exprimat disponibilitatea de a contribui la salvarea conceptului de management integrat al deșeurilor, deoarece ”pe toate segmentele de funcționare a sistemului actual sunt mari deficiențe, mai ales în privința colectării selective, nefiind exclusă nici componenta coercitivă”.
Referitor la campania ”Curățenia de primăvară”, la Bistrița, aceasta se va desfășura pe întreg parcursul lunii aprilie și va cuprinde, cu sprijinul comunității și al Supercom, igienizarea extinsă, spălarea străzilor, curățarea rigolelor. ”O adevărată curățenie de Paști”, potrivit primarului.