Primarul Bistriței, Ioan Turc, nu este în totalitate de acord cu traseul Liniei Verzi și afirmă că administrația pe care o coordonează și-fi dorit mult să modifice acest traseu, dar acest lucru nu a fost posibil. Cu toate acestea, edilul Bistriței spune că nu renunță la această idee și, după ce proiectul va ieși din perioada de monitorizare, dacă va mai ocupa funcția de primar al orașului, va propune mutarea Liniei Verzi.
”Proiectele cu finanțare europeană presupun anumite exigențe și nu de fiecare dată poți să faci tot ceea ce îți dorești. Ne-am dorit mult să mutăm traseul Liniei Verzi de pe Dornei – Șincai pe 1 Decembrie – Bulevardul Republicii pentru că acolo sunt instituții, școli, pe acel traseu noile autobuze electrice și-ar fi putut face treaba foarte bine în sensul în care cu siguranță numărul de călători ar fi fost mai mare. Nu s-a putut acest lucru. Am rămas cu traseul pe strada Dornei și pe Gheorghe Șincai, dar, în situația în care voi mai fi în măsură să fac acest lucru, peste un anumit număr de ani, după ce vom ieși din monitorizare – pentru că nu putem face în această perioadă și în perioada următoare nimic pentru că sunt constrângeri legate de finanțator – voi propune mutarea Liniei Verzi acolo unde avem și instituții precum ANAF, Consiliul Județean, Instituția Prefectului, Inspectoratul Școlar Județean, Inspectoratul de Stat în Construcții, dar și foarte multe școli cum sunt Școala Gimnazială Avram Iancu, cele mai mari colegii naționale din județ ”Liviu Rebreanu” și ”Andrei Mureșanu”, avem Liceul Tehnologic de Servicii, Liceul Sanitar etc. E un lucru care se va face atunci când va fi posibil”, a spus primarul Ioan Turc într-o emisiune la postul local AS TV.
Potrivit edilului, mutarea Liniei Verzi va fi propusă și din alt motiv.
”Un asemenea traseu ne-a obligat să eliminăm multe locuri de parcare din centrul istoric. Nu ne-ar fi durut la fel de mult dacă ar fi trecut prin alte zone. Un exemplu este Bulevardul Republicii unde nu avem o situație similară cu cea din centrul istoric. Pe de altă parte, mă gândesc la copilașii din ciclul primar care merg la școală și pe care părinții, în condițiile în care ar fi știut că le coboară copilul din autobuz în fața școlii, nu ar fi ezitat să-l urce în autobuz și să-l lase să plece singur la școală. Pe unde ai concentrare de multe instituții, pe acolo trebuie să mergi cu culoare de mobilitate inclusiv în cheie verde, adică cu autobuze electrice. Dar lucrurile sunt într-o anumită matrice acum și chiar nu are rost să divagăm foarte mult. Noi suntem obligați să identificăm locuri pentru parcare și nu mă refer doar la zona centrală a orașului, ci la întregul oraș”, a adăugat primarul Bistriței.
Proiectul ”Linia verde de transport public utilizând mijloace de transport cu motor electric, hibrid sau normă de poluare redusă” este unul dintre cele două proiecte majore de mobilitate urbană pe care Primăria Bistrița le implementează cu fonduri europene.
În acest proiect a fost prevăzută reabilitarea infrastructurii rutiere de pe o nouă rută de transport public care va traversa orașul de la est la vest, prin centrul orașului. Este vorba despre traseul Unirea – Calea Moldovei – General Grigore Bălan – Bistricioarei – Piața Petru Rareș – Piața Unirii – Dornei – Gheorghe Șincai – Independenței – Libertății – Viișoara. Pe lângă crearea noii rute de transport public, pe care vor circula vehicule electrice, prin acest proiect a fost prevăzută și modernizarea părții carosabile şi a zonelor adiacente, prin remodelarea parcărilor, a trotuarelor, a spațiilor vezi și amenajarea unor piste pentru cicliști. De asemenea, în proiect a fost prevăzută și achiziţia unor autobuze electrice, amenajarea unor staţii de încărcare pentru aceste autobuze, precum și a unui depou și a unui dispecerat pentru managementul traficului.