Primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc, a avut joi o întrevedere cu conducerea Uniunii Naționale a Patronatului Român, prima confederație patronală înregistrată în România acum 30 de ani.
”Președintele Ioan Lucian ne-a prezentat situația actuală a mișcării patronale la nivel național, considerată mai mult decât discretă. Acest lucru face mai dificile contactele mediului de afaceri cu zona administrației publice, cu efecte nedorite mai ales asupra parteneriatelor public-private. Am discutat împreună și despre exemplele de bune practici, cum ar fi crearea unor comisii consultative economice pe lângă consiliile municipale și județene, care aduc reprezentanții firmelor importante alături de edili, pentru luarea celor mai bune decizii cu impact în comunitatea locală. De asemenea, o soluție inovativă, pe care deja o avem în implementare și la Bistrița, o reprezintă înființarea unui birou unic de avizare, menit să obțină și să ofere toată avizele necesare unui antreprenor la întocmirea unei documentații”, a declarat primarul Ioan Turc.
Totodată, edilul Bistriței a adăugat că este absolut necesară și o apropiere a autorității locale față de mediul universitar. ”În acest fel s-au putea asigura un climat prielnic pentru business-uri de succes, cu efecte pozitive și în administrația locală, care e astfel mai dinamică și un real sprijin pentru cetățean”, a mai spus primarul.
Conducerea Primăriei Bistrița mai anunță că întâlnirea de joi constituie și punctul de plecare într-un parteneriat al municipalității cu Uniunea Națională a Patronatului Român, pentru o colaborare mai strânsă cu oamenii de afaceri interesați de creșterea economică și dezvoltarea durabilă a Bistriței.