Din cauza lucrărilor efectuate în cadrul proiectelor de investiții derulate de Primăria Bistrița din fonduri europene, nivelul de disconfort în oraș va crește în perioada următoare, atrage atenția primarul Ioan Turc. Acesta afirmă că administrația locală va lua măsuri pentru a încerca să fluidizeze traficul.
”Până la data de 31 decembrie 2023, investițiile pe Linia Verde și pe axa de transport Gării – Decebal – Andrei Mureșanu – Năsăudului trebuie terminate. Dar vor fi deschise noi șantiere. Le spun clar bistrițenilor și să nu se supere nimeni: Nivelul de disconfort în oraș va crește în perioada următoare! Nu are cum să scadă. Noi vom încerca, prin măsurile cu care vom veni, să păstrăm orașul în echilibru din acest punct de vedere, dar cu eforturi mari și nu întotdeauna cu soluții care să dea satisfacție tuturor”, a spus primarul Ioan Turc în ședința de joi a Consiliului Local Bistrița.
Edilul a adăugat că bistrițenii trebuie să înțeleagă că aceste investiții sunt necesare și spune că administrația locală va face tot ce poate pentru a se asigura că ritmul lucrărilor va fi unul cât se poate de bun. Totodată, va încerca să găsească soluții pentru a fluidiza traficul.
”De exemplu, în câteva zile, la trecerea la nivel cu calea ferată de pe strada Lucian Blaga va fi pus în funcțiune sistemul acustic și luminos de avertizare. Practic, acolo fluidizarea se va face cât se poate de bine și corect. De asemenea, pe General Grigore Bălan urmează să redeschidem circulația, intervenția la trotuare urmând să se facă în condițiile unei circulații deschise”, a explicat primarul.
Întrebat de consilierul PMP Ștefania Stere care este termenul estimativ pentru redeschiderea circulației pe strada General Grigore Bălan, primarul a răspuns: ”În principiu, eu cred că circulația va putea fi deschisă săptămâna viitoare, dar, chiar dacă nu vom trage stratul de uzură, ținând cont de temperaturi, vom marca cu culoare galbenă strada, culoarea galbenă însemnând faptul că lucrările sunt provizorii, iar la primăvară, după ce se va încălzi, vom trage și stratul de uzură”.
Totodată, primarul a adăugat că, pe măsură ce lucrările avansează, vor fi luate și alte măsuri pentru fluidizarea traficului.
”Vom angrena mai mulți polițiști locali pentru dirijarea traficului în zonele aglomerate. Vom discuta și cu Poliția Rutieră. Am mai făcut acest lucru. (…) La anumite ore din zi, vom încerca să disponibilizăm mai mulți polițiști care să fie prezenți în stradă. Acest lucru se întâmplă deja. Vom crește numărul lor. Vom încerca să facem o redistribuire a lor, vom încerca să prioritizăm activitățile la nivelul Poliției Locale în așa fel încât la anumite ore din zi prezența polițiștilor în stradă să fie mai vizibilă. Adică să fie mai mulți polițiști în stradă. (…) Pe măsură ce lucrările avansează, va trebui ca să găsim și alte soluții care să țină de reconfigurarea modului în care se circulă, provizoriu sau cu caracter definitiv. Mai multe sensuri unice, de exemplu, ar putea să fie o soluție. Nu există soluții miracol pentru rezolvarea acestei probleme. Numărul de mașini este foarte mare, lucrările trebuie să se desfășoare”, a completat Ioan Turc.