Continuă lucrările în cadrul proiectului privind reconfigurarea axei de transport public Gării – Decebal -Andrei Mureșanu – Năsăudului, anunță primarul Ioan Turc.
”O nouă desfășurare de forțe pe segmentul Andrei Mureșanu al axei reconfigurate de transport Gării – Năsăudului. Este înlocuit pavimentul trotuarelor și se montează alte borduri. De asemenea, sunt introduse cabluri noi în canalizațiile subterane, în vederea înlăturării firelor aeriene de televiziune, telefonie și internet”, a precizat primarul Ioan Turc.
Prin intermediul proiectului de reconfigurare a axei de transport public Gării – Decebal – Andrei Mureșanu – Năsăudului, una dintre cele mai importante artere de circulație din municipiul Bistrița va fi complet modernizată.
Mai exact, proiectul prevede:
- modernizarea părții carosabile de pe cele 4 artere de circulație;
- reabilitarea trotuarelor pe toată lungimea celor 4 străzi;
- realizarea de benzi dedicate transportului public;
- realizarea pistelor pentru bicicliști, pe ambele sensuri de circulație;
- realizarea unui pasaj pietonal subteran pe Bulevardul Decebal, în zona halei comerciale;
- îngroparea tuturor rețelelor electrice și de iluminat public;
- sistem nou de iluminat public cu telegestiune;
- modernizarea stațiilor de transport public existente (10 stații).
Proiectul are o valoare de circa 13 milioane de euro și este finanțat din fonduri europene, prin intermediul Programului Operațional Regional.