Care sunt planurile Primăriei Bistrița pentru Stadionul Jean Pădureanu. ”Această bază sportivă trebuie să revină municipalității”

FOTO: Cornel Ciocan

Primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc, este de părere că Stadionul ”Jean Pădureanu” ar trebui să revină în proprietatea administrației locale, să fie modernizat și reintrodus în circuitul sportiv. În acest sens, Primăria va constitui o comisie de negociere în vederea achiziționării bazei sportive din Parcul Municipal.

”Din punctul meu de vedere, Stadionul Jean Pădureanu trebuie să revină municipalității. După adoptarea bugetului, vom constitui o comisie de negociere pentru a intra în discuții cu lichidatorul. Din păcate, acest stadion care a fost a orașului a fost transmis unei societăți comerciale care a administrat clubul de fotbal, societate care a intrat în insolvență. Nu doar terenul de fotbal al Gloriei s-a pierdut, ci și alte active ale municipalității, transmise de-a lungul anilor în ideea de a susține echipa de fotbal Gloria Bistrița. Eu iubesc ceea ce a fost Gloria Bistrița, dar detest modul în care a fost risipit banul și modul în care au fost pierdute active importante. Să ne amintim ce s-a întâmplat cu terenul care a fost cedat la LIDL. Societatea care a administrat clubul de fotbal l-a vândut la LIDL. Primăria nu l-a transmis Gloriei Bistrița ca să-l vândă la LIDL. Așa, foarte bine, putea și Primăria să-l vândă la LIDL sau să facă altceva acolo. La fel și cu terenul de la Roseyarns, un teren imens, generos, de 1,2 hectare, care a fost transmis Gloriei Bistrița ca să își facă o bază sportivă și care a fost vândut unui investitor italian. Acesta a intrat în faliment între timp. Și altele asemenea, nici nu are rost să intrăm în alte amănunte”, a declarat primarul Ioan Turc în emisiunea ”Bistrița în mișcare” de la AS-TV.

Edilul Bistriței este de părere că administrația locală trebuie să recupereze Stadionul ”Jean Pădureanu” din mai multe motive.

”În primul rând, acolo există o stare de blocaj. Un investitor privat nu o să-l cumpere probabil niciodată, pentru că nimeni nu o să cumpere stadionul cu teren ca să îl reabiliteze și să îl repună în circuitul sportiv. Dacă cineva ar investi acolo, ar investi ca să dărâme și să facă blocuri. Ori noi nu suntem de acord cu acest lucru și nici legea nu permite acest lucru. Fiind baza sportivă, ea nu poate fi dezafectată și nu i se poate schimba destinația. Suntem obligați să achiziționăm această bază din acest punct de vedere. În al doilea rând, locul devine din ce în ce mai mult o ruină. Tribunele, mai ales cea dinspre parc, sunt din ce în ce mai obosite și devin un pericol public. Totuși, consider că nu putem avea o ruină în Parcul Municipal, în zona zero a Bistriței. Un alt motiv este că eu îmi doresc ca acest perimetru să reintre în circuitul sportiv și să fie folosit pentru sportul de masă, să fie reconfigurat și regândit din punct de vedere funcțional. Bistrițenii trebuie să se bucure de acest loc”, a mai spus Turc.

Potrivit primarului, după ce stadionul va reveni Primăriei Bistrița, administrația locală ar urma să gândească un proiect investițional de modernizare a bazei sportive, în așa fel încât zona să fie restituită bistrițenilor.

Proiectul ar fi unul generos și s-ar întinde pe o durată de câțiva ani. În urma unor expertize, cred că tribunele ar trebui date jos, ar trebui reconstruită zona de tribună de lângă râu. Cred că zona dinspre parc ar trebui să rămână deschisă, în așa fel încât stadionul, terenul și ceea ce ar urma să fie amenajat acolo să se integreze și din punct de vedere urbanistic și funcțional în Parcul Municipal. E o viziune pe care o am cu privire la acest stadion”, a mai adăugat sursa citată.

Însă, pentru ca administrația locală să poată achiziționa acest stadion, ar trebui mai întâi să ajungă la un numitor comun cu lichidatorul judiciar. Din acest motiv, la nivelul Primăriei Bistrița va fi înființată o comisie de negociere.

Este extrem de important ca lichidatorul să fie rezonabil. Adică să nu pretindă sume astronomice pe care buzunarul public să nu și le permită. Este important ca lichidatorul să înțeleagă că acest blocaj nu ajută pe nimeni, nici creditorii, nici Primăria, nici bistrițenii. Cred mult într-o înțelegere care poate fi făcută pe această temă. Plata ar urma să se facă în rate, pe parcursul a câțiva ani, dar e o modalitate de ieșire din acest blocaj, care deranjează absolut pe toată lumea. Pentru ca Primăria să poată să investească în Stadionul Municipal este obligatoriu ca transferul de proprietate să se facă din momentul achitării primei rate, sigur cu o garanție pe care putem să o discutăm cu actualul proprietar”, a mai explicat primarul.

Despre echipa de fotbal Gloria Bistrița

În ceea ce privește echipa Gloria Bistrița, Ioan Turc a afirmat că nu își propune să facă ceea ce au făcut alții în mandatele anterioare.

Credeți că nu îmi doresc să văd stadionul reabilitat, o echipă Gloria în formă, care să joace în meciuri spectaculoase. Îmi doresc foarte mult acest lucru. Din păcate, am primit o anumită situație pe care trebuie să o gestionez împreună cu echipa pe care o coordonez. Atâta timp cât baza sportivă nu există, cât nu vedem o luminiță la capătul tunelului, nu îmi propun să fac ce au făcut alții înaintea mea, adică să arunc bani într-un sac care nu are fund. Bugetul Primăriei este unul limitat. Din punctul meu de vedere, un proiect de anvergură, un proiect fotbalistic trebuie să se bazeze pe un consens mai larg. Adică, alături de Primăria Bistrița să vină zona antreprenorială, să vină fabricile, oamenii de afaceri. E nevoie de un proiect corect care să aibă un început și o linie de parcurs cât se poate de limpede. E nevoie de o transparență absolută a cheltuirii banilor, pentru că știm foarte bine că, la acest capitol, ceea ce s-a întâmplat anii trecuți nu stă absolut deloc bine. Adică eterna cooperativă din fotbal, sifonări, pierderi de active și bani. Primăria municipiului Bistrița susținea echipa de fotbal cu sume către un milion de dolari, anual. Probabil că formal se făceau ceva verificări, dar nu s-a ajuns în acest punct dintr-odată, ci în timp, adică s-a mers din rău în mai rău”, a adăugat Ioan Turc.

Primarul Ioan Turc spune că va sprijini sportul de masă

Primarul Bistriței consideră că bugetul local trebuie să încurajeze sportul de masă, motiv pentru care a purtat discuții în acest sens.

”Trebuie să încurajeze pepiniera, adică pe copiii și tinerii noștri. Din acest motiv, l-am invitat pe domnul Gabi Balint la Primărie și l-am rugat să intre într-un proiect pe care eu îl consider generos – să constituim o academie de fotbal pentru copii de până la 16 ani și să dăm șansa acestor copii să învețe fotbal, să facă mișcare, să performeze și să poată gândi un proiect de carieră început la Bistrița. Voi propune Consiliului Local al municipiului Bistrița să cheltuim bani pentru un asemenea proiect. Când spun cheltuială mă refer la faptul că trebuie să investim într-o suprafață de joc. L-am invitat pe domnul Balint pentru că este un erou al sportului românesc, este bistrițean, este un om extrem de serios, în care chiar poți să ai încredere când dai drumul la un asemenea proiect. Este un bun prieten cu Hagi. Poate să preia know-how-ul, experiența pe care o are pe această zonă de academie de fotbal și să o aducă la Bistrița. Am avut discuții săptămâna trecută cu Cristian Romanescu, cu președintele Federației Române de Tenis de Masă. Vom înființa la Bistrița un centru de excelență în tenis de masă și îi vom pregăti pe sportivii noștri pentru jocurile olimpice din 2024. Deci interesul pentru zona de sport este unul cât se poate de consistent. Am avut o discuție și cu Daniel Măierean. L-am invitat pe campionul mondial la box pentru a discuta de nevoile pe care le are ca manager sportiv, ca om care duce în spate o întreprindere cât se poate de serioasă. Antrenează în condiții foarte bune sportivi bistrițeni. Când ai un campion mondial la box la tine acasă, cum să nu-i întinzi mâna. Din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat până acum. În loc ca în anii următori să golim banii într-un sac fără fund, cred că este mult mai util pentru tinerii din Bistrița și pentru iubitorii de sport să mergem pe zone cu teren stabil. Să pregătim copii pentru fotbal, ceea ce v-a aduce în timp și un proiect pentru o echipă de seniori, dar trebuie să începem de la litera A, nu de la M și nici de la T”, a încheiat Ioan Turc.

2 comments

  1. Dar totusi niste stalpi cu corpuri de iluminat se pot monta pe stadionul Jean Padureanu sa putem alerga pe stadion si dupa ora 17 cand se intuneca in cele 6 luni de iarna din tara noastra…

  2. Se pare ca dupa ce ajung la putere oamenii se tâmpesc sau se molipsesc unii de la altii. După ce in campania electorală Ioan Turc era vehement impotriva demolării stadionului „Jean Pădureanu” si mutarea lui in Unirea, acum incepe si el să cedeze, invocand starea precara a infrastructurii , ceea ce nu e decat partial adevarat .
    Trebuie spus că Stadionul „Jean Pădureanu” a beneficiat de ample lucrări de modernizare finalizate in anul 2009. Odată cu lucrarile la instalatia de nocturnă dată in folosintă in 2009, a fost refacută suprafata de joc la terenul central, aceasta fiind in prezent la standarde europeane. Gazonul terenului central dispune de o instalatie de irigat automatizată, de o instalatie de incalzire modernă si de un drenaj conform normelor in vigoare. Tot atunci clubul Gloria a achizitionat cele mai moderne utilaje pentru pregătirea si intretinerea terenurilor . La tribuna a 2-a au fost modernizate spatiile de sub tribună: vestiare, săli pentru oficiali, spatii de refacere, grupuri sanitare, sala de fortă. Spatiile aferente mass-media au fost renovate, ziaristii dispunând de cele mai bune conditii de lucru, inclusiv acces la Internet wireless. De asemenea au fost amenajate spatiile de sub peluză, unde a fost realizată cantina pentru sportivi, dotată cu bucătărie, sali de mese, grupuri sanitare si toate dependintele necesare. Toate acestea s-au făcut atunci când clubul Gloria era pe cai mari in prima ligă . Evident toate aceste amenajari mai trebuie si intretinute.
    Un alt motiv si mai tampit invocat pentru demolarea stadionului de vechea administratie a Bistritei, era acela de extindere a Parcului Municipal in locul respectiv.
    Nu trebuie uitat că fostul primar Ovidiu Cretu a blocat proiectul de amenajare a Padurii Codrisor ca zona de agrement extinsă a parcului municipal, pentru ca apoi să vină cu o solutie si mai tembelă, aceea să dărâme stadionul ca să mărească parcul. După cum se stie incă din anul 2o15, la initiativa Asociatiei Bistrita Civica, in Consiliul Local a fost adoptata o hotarare de consiliul local privind amenajarea Padurii Codrisor ca padure-parc, ignorată de fostul edil.
    Ba mai mult, nici circulatia auto in zona parcului nu este rezolvata in mod rezonabil. Strada Parcului cu sens unic ar trebui rezervată exclusiv riveranilor (institutii sau locatari), ceea ce ar reduce mult traficul auto in parc. De aceea circulatia auto ar trebui să fie trecută si pe malul stâng al râului Bistrita, prin amenajarea si asfaltarea străzii Codrisor pe portiunea dintre Podul Budacului si Podul Jelnii . Pentru asigurarea legăturii cu partea de est a parcului in zona Sălii Polivalente, ar fi necesară construirea unui pod peste râul Bistrita in fata fostei uzine electrice, la care să fie racordată strada Parcului printr-o prelungire a strazii Vasile Conta printre sediile Electrica si Aquabis. Podul respectiv ar putea fi denumit „Podul Morii” amintind de piata Morii din apropiere dar si de una din fostele mori de apă existente in trecut in zona respectivă. Aceasta ar crea o fluentă a circulatiei auto dinspre Podul Budacului spre partea de est a parcului, in zona magazinului Lidl si a centrului SPA- Casa Ema.
    In toate orasele mari stadionul se afla in apropiere de zona centrala , astfel incat oamenii sa se poata deplasa usor la diferite evenimente sportive sau culturale organizate acolo ( vezi: National Arena, Cluj Arena sau Ion Oblemenco din Craiova, reconstruite pe locul vechilor stadioane). De aceea, si stadionul din Bistrita trebuie ar trebui sa fie reabilitat pentru a facilita organizarea mai multor tipuri de activitati cultural- sportive. In primul rand ar trebui acoperite tribunele pentru a opri degradarea lor si pentru a crea un plus de confort spectatorilor.
    In plus, stadionul trebuie sa ramana pe locul lui pentru a fi usor accesibil publicului spectator, dar inainte de toate, trebuie ca Bistrita sa aiba din nou o echipa de fotbal performanta.

error: Content is protected !!