Primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc, a efectuat vineri o vizită pe șantierul de pe strada General Grigore Bălan, unde se execută lucrări cuprinse în proiectul Linia Verde.
”Lucrările începute pe strada General Grigore Bălan în proiectul Linia Verde se desfășoară în ritm susținut, tronsonul cuprins între sensurile giratorii de pe străzile Bistricioarei și Petre Ispirescu fiind decopertat integral. Executantul MIS Grup a așternut strat de formă și strat de balast pe primul sens de circulație, se compactează și, în funcție de cum ies probele (cel mai probabil, luni), se așterne piatra spartă. Pe al doilea sens de circulație, se execută săpătură la cotă cu finalizare luni, iar de marți se intră la stratul de formă. Din zona Muzeului și până la OMV, se încearcă optimizarea soluției tehnice, în locul variantei clasice, cu balast și piatră spartă, urmând a fi aplicat un strat de beton stabilizant, pentru o viteză cât mai mare de lucru”, a declarat primarul Ioan Turc.
La începutul acestei luni, autoritățile au anunțat că, în perioada 4 octombrie – 3 decembrie, pe un tronson al străzii General Grigore Bălan vor exista restricții de circulație pentru execuția unor lucrări în cadrul proiectului Linia Verde.