La solicitarea Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bistrița-Năsăud, joi, la Instituția Prefectului, a avut loc o reuniune de lucru în cadrul căreia s-a prezentat Strategia Națională în domeniul drogurilor pentru perioada 2022 – 2026, document aprobat printr-o hotărâre a Guvernului.
La reuniunea de lucru au participat prefectul județului Bistrița-Năsăud, Mica Oprea, alături de subprefecții Ioan Zăgrean și Atilla Decsei, precum și de reprezentanți ai instituțiilor implicate în lupta împotriva drogurilor, ai autorităților publice locale și ai societății civile.
În deschiderea lucrărilor, prefectul a făcut apel la mobilizare.
„Aș dori să facem front comun astfel încât să avem un plan cu acțiuni clare care să ducă la diminuarea fenomenului. E de datoria noastră să lăsăm pentru viitor copii sănătoși care să se bucure de viață. Împreună să facem un mic efort și să tratăm această problemă ca și prioritate”, a spus prefectul județului Bistrița-Năsăud, Mica Oprea.
Totodată, în cadrul reuniunii s-a discutat și despre întocmirea unui plan local de acțiune pentru implementarea Strategiei Naționale, precum și principalele obiective strategice în vederea combaterii și prevenirii consumului și traficului de droguri.
Prefectul a solicitat propuneri celor prezenți să vină cu propuneri până la data de 14 iunie, precizând că planul local de acțiune va fi făcut public după definitivarea acestuia.