Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a dat publicității prognoza pentru următoarele două săptămâni, care arată că vremea va intra într-un proces de răcire. Meteorologii precizează că valorile termice maxime vor scădea în perioada următoare, iar probabilitatea de apariţie a ploilor va rămâne ridicată.
Astfel, potrivit meteorologilor, în Transilvania, ”în prima parte a intervalului, vremea va fi în răcire treptată, dar accentuată, astfel că de la un regim apropiat sau uşor peste cel mediu multianual (maxime de 24…27 de grade şi minime de 12…17 grade, mediat regional) se va ajunge în perioada 1-6 septembrie la o vreme în general răcoroasă, cu temperaturi diurne de 20…23 de grade şi nocturne de 7…11 grade (valori mai mici în zonele depresionare). Ulterior, în perioada 7-10, vremea va fi în încălzire, astfel că se vor înregistra valori uşor peste cele climatologic specifice – medii ale maximelor de 23…26 de grade şi ale minimelor de 10…15 grade. Probabilitatea pentru ploi va fi relativ ridicată, regimul pluviometric fiind în ansamblu excedentar în prima săptămână. Ploile vor fi mai frecvente şi local însemnate cantitativ între 30 august şi 1 septembrie, iar cu probabilitatea destul de mare şi în perioada 4-5 septembrie şi la sfârşitul intervalului de referinţă. În special în primele zile, aversele vor fi însoţite de descărcări electrice, intensificări ale vântului şi posibil izolat de grindină”.
La munte, ”în primele zile ale intervalului vremea va fi relativ caldă, cu temperaturi maxime de 18 – 27 de grade, respectiv cu minime de 9 – 15 grade, dar din 31 august valorile termice vor scădea semnificativ şi se vor situa temporar chiar sub cele climatologic specifice acestei perioade din an. Astfel, ziua vor fi 10 – 18 grade, iar noaptea între 4 şi 11 grade, mai scăzute la altitudini mari. Vremea va începe să se încălzească, din nou, după 6 – 7 septembrie. În perioada 29 august – 2 septembrie, vor fi ploi pe arii extinse şi local însemnate cantitativ, astfel că regimul pluviometric va fi în ansamblu excedentar. Între 3 şi 5 septembrie va ploua pe spaţii mai mici şi la intensitate mai redusă, iar probabilitatea de ploaie va fi relativ ridicată şi la finalul intervalului de referinţă”.