Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

FOTO: Cornel Ciocan

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a dat publicității prognoza pentru următoarele două săptămâni (intervalul 4 – 17 august).

Potrivit meteorologilor, în Transilvania, ”în perioada 4-7 august variațiile termice de la o zi la alta vor fi în general nesemnificative, astfel că media temperaturilor maxime se va situa în jurul valorii de 27 de grade, cele mai scăzute valori urmând a se înregistra în zilele de 6 și 7 august. După ziua de 7 august vremea se va încălzi, astfel că media maximelor va fi în jurul a 29 de grade. Ulterior zilei de 10 august și până la sfârșitul intervalului de prognoză variațiile termice de la o zi la alta vor fi nesemnificative, astfel că media zilnică a temperaturilor maxime va fi de 28…29 de grade. Temperaturile minime vor fi în medie de 13…14 grade în perioada 4-7 august, apoi vor scădea până spre 11…12 grade în nopțile de 8 și 9 august. Ulterior nopții de 9 august și până la sfârșitul intervalului de prognoză media temperaturilor minime va fi de 12…13 grade. Vor fi ploi la începutul primei săptămâni de prognoză, apoi probabilitatea de apariție a acestora va fi redusă”.

La munte, ”la începutul intervalului media maximelor va fi de 18…20 de grade, apoi cu ușoare variații de la o zi la alta, în perioada 8-17 august va fi de 20…22 de grade, cele mai mari valori urmând a se înregistra în zilele de 9 și 10 august. Temperaturile minime se vor situa în medie în jurul valorii de 12 grade la începutul intervalului, apoi vor scădea până spre 10 grade în nopțile de 7 și 8 august. Ulterior nopții de 9 august și până la sfârșitul intervalului, variațiile termice vor fi nesemnificative, media minimelor urmând a fi de 10…12 grade. Probabilitatea pentru ploi va fi mare în primele 4 zile ale intervalului”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!