Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a dat publicității prognoza pentru următoarele două săptămâni (15 – 29 noiembrie), care arată că vremea va avea tendinţă de răcire la nivelul întregii ţări, temperaturile maxime urmând să se situeze în jurul a 10 grade Celsius, în timp ce minimele vor coborî chiar şi sub zero grade Celsius în unele regiuni.
Astfel, potrivit meteorologilor, în Transilvania, ”vremea se va răci în intervalul 15 – 19 noiembrie, când media temperaturilor maxime va scădea de la 10 grade, spre 6 – 7 grade. După această perioadă, valorile termice vor creşte uşor spre 9 – 10 grade, în medie, în perioada 20 – 22 noiembrie, şi vor scădea spre 4 – 5 grade, valori ce vor fi de interes pentru perioada 24 – 29 noiembrie. Temperaturile minime din intervalul 15 – 18 noiembrie vor fi de la -2 la zero grade, în medie, după care vor ajunge în jurul a două grade, în data de 21 noiembrie. Ulterior, vremea va intra într-un proces de răcire, iar minimele vor scădea de la două grade, în medie, spre -3 grade, până la sfârşitul intervalului. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi în creştere în zilele de 18 şi 19 noiembrie şi în intervalul 22 – 28 noiembrie”.
La munte, ”în perioada 15 – 18 noiembrie, variaţiile termice de la o zi la alta vor fi nesemnificative, media temperaturilor maxime fiind de până la 4 grade. În data de 19 noiembrie acestea vor scădea spre medii în jurul a zero grade, apoi vor creşte spre 4 – 5 grade, până în data de 22 noiembrie. Ulterior acestei date, temperaturile maxime vor scădea treptat până la sfârşitul intervalului spre medii în jurul a zero grade. Minimele vor scădea de la zero grade, în prima zi, spre valori medii în jurul a -4 grade, în data de 19 noiembrie, apoi vor creşte treptat spre -1 grad, în data de 23 noiembrie. După aceea, tendinţa temperaturilor minime va fi de scădere până la sfârşitul intervalului spre valori medii ce vor oscila între -6 şi -5 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi ridicată în zilele de 18 şi 19 noiembrie, iar ulterior în perioada 22 – 28 noiembrie”.