Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a dat publicității prognoza pentru următoarele două săptămâni (9 – 22 mai), care arată că vremea va fi relativ caldă, cu temperaturi oscilante, şi, deşi se vor înregistra local averse, regimul pluviometric va fi deficitar.
Astfel, potrivit meteorologilor, în Transilvania, ”la începutul intervalului, regimul termic va fi caracterizat de valori apropiate celor specifice perioadei (maxime de 18….23 de grade şi minime de 4…8 grade, mediat regional), apoi vremea se va încălzi apreciabil, astfel că în 12 şi 13 mai temperatura aerului va atinge la
amiază 24…28 de grade, iar în timpul nopţilor vor fi 7…13 grade. Ulterior, vremea se va răci treptat şi, cu precădere în perioada 16-18 mai, se vor înregistra valori uşor mai mici decât cele caracteristice perioadei – ziua 17…21 de grade, iar în timpul nopţilor 2…7 grade. În zilele de 9, 10 şi 14 mai, vor fi manifestări de instabilitate atmosferică mai accentuată. În restul timpului, mai ales în cursul după-amiezilor, temporar vor fi averse”.
La munte, ”vremea va fi răcoroasă în jurul datei de 10 mai, apoi temperaturile vor creşte semnificativ şi se vor situa cu mult peste cele specifice perioadei în 12 şi 13 mai, cu maxime de 10…20 de grade şi minime de 3…10 grade. În a cea de-a doua săptămână, vremea se va răci accentuat şi se vor înregistra temperaturi mai mici decât ar fi normal pentru perioada din an, ce vor coborî noaptea sub pragul de îngheţ. Aversele de ploaie vor fi mai frecvente în zilele de 9, 10 şi 14 mai. Precipitaţii locale şi temporare vor fi şi în cea de-a doua săptămână, dar cantităţile de apă cumulate pe întregul interval vor caracteriza un regim pluviometric deficitar. În perioada 16-18 mai, la altitudini foarte mari vor fi precipitaţii mixte”.